Pages

Friday, October 30, 2009

Trailer: Invictus-Povestea lui Nelson Mandela

Nu sunt mare fan a filmelor biografice, mai ales ale celor simple care doar prezinta povestea. Faptul ca se face un film despre Mandela nu ar trebui sa suprinda pe nimeni, omul a avut viata tulburata. Nici faptul ca e jucat de Morgan Freeman nu ar trebuie sa surprinda pe nimeni. Partea surprinzatoare e ca il avem pe Clint Eastwood la regie (ceea ce nu poate fi un lucru rau) si ca in loc sa prezinte toate viata presedintelui Mandela, acesta a ales sa sara mare parte din ea (pana si partea cu inchisoare) si ne prezinta cum a incercat acesta sa uneasca poporul sau castigand campionatul mondial de rugby cu o echipa mixta rasial.

Thursday, October 29, 2009

Nuntă Mută (2008)

Acţiunea acestui film se poate rezuma foarte scurt: în 1953 într-un sat românesc doi tineri urmează să-şi sărbătorească nunta, dar cum în noaptea precedentă a murit tovarăşul Iosif Visarionovici Stalin, s-au anunţat 7 zile de doliu în întreg blocul comunist, sărbătorile de orice fel fiind interzise. Singura soluţie de a duce la capăt nunta e de a o face fără niciun zgomot.
Dar nu pentru acţiune trebuie văzut filmul acesta, adică nu doar pentru acţiune, ci pentru personaje. Scris şi regizat de Horaţiu Mălăele filmul este o comedie tragică delicioasă, care ne prezintă cele mai colorate personaje din arta românească de la „O scrisoare pierdută” încoace, şi te vor face să râzi în hohote. În ciuda numeroaselor premii obţinute filmele româneşti, mai ales în ultimii ani, au o alură cam tristă, personajele par întotdeauna apăsate de o forţă externă, chiar şi în momentele cele mai calme şi vesele (chiar şi în comedii, „A fost sau n-a fost?”), iar filmele poartă acel aer sumbru şi încărcat negativ, care adăugat la cadrele dureros de lungi în care nu se întâmplă nimic (mai puţin desigur furtuna din interiorul personajului, care însă nu iese la suprafaţă) şi finalurile cam seci şi abrupte („Poliţist, Adjectiv”, „4 3 2”), anticlimatice nu mă fac să mă mir când mai aud un prieten englez iubitor de filme spunând când îl chem la un film românesc: „sorry, I really can’t take another bleak, depressing east-european film right now”. „Nunta Mută” însă nu e aşa, nunta mută are un aer vesel chiar şi când tensiunea e la maxim. Persnonajele sunt puţin exagerate, unele momente sunt absurdisme, dar asta nu adaugă decât farmec filmului, iar personajele încorporează spiritul românesc, acel haz de necaz, mai bine decât oricare din filmele realiste din ultimii ani. În plus, Mălăele a demonstrat că doar pentru că ai un buget redus nu ai alte opţiuni decât acela de a face un film minimalist. Poţi face un film vesel, poţi face un film la care publicul nu trebuie să se uite cinci minute la un tip care fumează o ţigară singur, sau urcă un deal sau mănâncă supă. Şi toate astea fără a pierde partea artistică, estetică. Da, au fost şi comedii romăneşti haioase, dar erau cam hollywoodiene şi fără prea mulă profunzime. Dar aici simbolurile, temele care nu-s clare la prima vedere nu lipsesc, ai la ce să te gândeşti în urmă.
Un film foarte amuzant, puţin suprarealist, care te face să râzi în acelaşi timp în care îţi dă fiori pe şira spinării pe care nu ţi poţi explica. Oficial filmul meu preferat românesc, şi printre primele 5 filme preferate de orice fel sau origine.

Tuesday, October 27, 2009

Comedy Preview Time: Fratii Coen, Robin Williams, George Clooney

"Old Dogs" fratele mai mic a lui "Wild Hogs", film cu care imparte un regizor si un actor, John Travolta. Ii mai are pe Robin Williams si Seth Green. Si este ultimul film a lui Bernie Mac, care a decedat anul trecut.



"The Man who Stare at Goats"
: Ewan McGregor, George Clooney, Kevin Spacey si Jeff Bridges prezinta povestea reala a unor barbati cu puteri speciale antrenati de armata americana:



"A Serious Man", noua comedie a fratilor Coen, nu stiu cum va fi, dar cu siguranta originala:

Maybe, Definitely Zombieland

Zombieland (2009) Pentru a nu ştiu câta oară un Pământ alternativ este invadat de zombie, iar o mână de supravieţuitori trebuie să se descurce în lumea post-apocaliptică. Doar că de data asta este al naibii de amuzant. Comediile cu zombie nu sunt neapărat o noutate, mai ales după succesul britanicului „Shaun of the Dead” de acum câţiva ani. Ce are „Zombieland” original e faptul că nu e o parodie, şi nu ia în derâdere genul zombie. Filmul oferă numeroase momente de sperietură, iar cu siguranţă nu duce lipsă de sânge, organe şi violenţă. Ceea ce nu dăunează umorului, care este veridic şi nu doar de dragul de a fi (gen fraţii Wayans). Pentru a putea intra în ambele categorii (horror şi comedie) filmul şi-a autoimpus un echilibru între cele două, care funcţionează de minune, umorul nu este ieftin (altfel partea de horror nu s-ar fi susţinut prea bine), şi fiindcă personajele sunt de comedie filmul nu avea ca scop uciderea lor unul câte unul ca în majoritatea cu zombie. A vorbi despre realism într-un film în care lumea e distrusă de zombie poate părea cam absurd, dar în limitele genului filmul a încercat să păstreze realismul şi veridicitatea. Ceea ce se poate observa cel mai bine la personaje, care evită clişeele. Personajul principal este un tocilar, care nu a supravieţuit datorită muşchilor ci pentru că şi-a impus o serie de reguli, iar personajele secundare au şi ele partea lor bine stabilită. Şi faptul că aceste personaje sunt construite aşa, lasă loc unei note de dramatism care nu ar fi avut loc nici în horror nici în comedie. Actoria nu e punctul forte, dar nici cel slab. Woody Harrelson se împarte foarte bine între umor, dramă, violenţă, Abigail Breslin demonstrează din nou că e o tânără cu un viitor în industrie, şi Bill Murray face ce face el mai bine, te face să râzi.
Locul 180 pe IMDb 250.


Definitely, Maybe (2008) Că genul comediilor-romantice nu e chiar genul meu nu ar trebui să fie o surpriză (sunt totuşi un membru heterosexual al genului masculin), dar se mai întâmplă să mă plictisesc şi să fie una la TV sau să fie movie-night cu colegii de casă şi după un horror prost să avem de ales între alt horror prost şi o comedie romantică. În cazul de faţă a fost a doua situaţia. Ce pot spune despre film? Păi o dată şi o dată că îi are pe Ryan Reynolds, Elizabeth Banks, Rachel Weisz şi Abigail Breslin (da, din nou). În al doilea rând că are o notă de originalitate, că nu e kitsch, că nici comedie nici romantismul nu sunt trase la maxim până devin enervante, ba chiar filmul se poate numi o dramă amuzantă despre relaţii. Iar faptul că filmul are happy-end rămâne inevitabil, dar pentru prima dată într-un film de genul habar nu ai care va fi acel final, pentru că ai multe opţiuni, şi culmea, nici una nu e dulcegăreală sau previzibilă. Nu zic că e comedia-romantică care va încânta băieţii (aia ar fi „Zack and Miri make a porno”), dar fetelor, dacă tot aveţi voi alegerea filmului şi vreţi un film de genul, luaţi-l pe ăsta, îi va plăcea.

Sunday, October 25, 2009

Femme Fatale: Jackie Brown & Katalin Varga

Jackie Brown (1997) Este al treilea film a lui Quentin Tarantino (ignorând segmentul din „Four Rooms”). Brown (Pam Grier) este o stewardesă care face trafic de bani din Mexic pentru un traficant de arme, Ordell (Samuel L. Jackson). Dar ea este prinsă de un detectiv (Michael Keaton) care şi-a pus ca ţel arestarea lui Ordell. În pericol de a face puşcărie sau de a fi ucisă de Ordell, Jackie pună la cale un plan complicat din în urma căruia ar trebui să iasă nu doar nevătămată ci şi cu „pensia” asigurată.
Considerat cel mai matur film a lui Tarantino, pelicului îi lipsesc momentele de violenţă extremă (uciderile sunt off-screen sau parţial acoperite, şi în număr mai mic decât în celelalte filme). Povestea e foarte bine scrisă, în binecunoscutui stil al regizorului-autor, cu câteva dialoguri de excepţie, dar implică mai puţin referiri la cultură pop. Punctul forte este actoria: Pam Grier (care se retrăsese din actorie, revine la filmul care e un tribute Blaxploitation, genul în care ea îşi făcuse numele) redă o intensitate surprinzătoare, Michael Keaton e la locul lui, Sam Jackson e la fel de cool ca în Pulp Fiction, dar mai matur, iar Robert de Niro e o surpriză plăcută într-un rol tăcut şi cam de fundal, dar de pe care nu îţi vine să îl ignori.
Filmul e mai lent şi mai lunguieţ decât cu ce ne-am obişnuit din partea domnului Tarantino, şi se vede că nu e chiar genul lui, dar pentru un începător s-a descurcat de minune, şi momentele de plictis sunt puţine şi rapid uitate.


Katalin Varga (2009)
Filmul este bazat vag pe personajul istoric Ecaterina Varga, însă prea vag pentru a fi necesară cunoaşterea istoriei ei. O coproducţie română/maghiară/englezească filmul este o dramă simplă dar intensă. Katalin este o femeie dintr-un sat simplu din Munţii Apuseni a cărei soţ află că fiul lor e doar al ei nu şi al lui. Nesuportând ruşinea acesta o alungă pe ea şi pe fiul ei. Ceea ce el nu ştie că ea e victima unui viol brutal în urma căruia a rămas însărcinată.
Prinsă între dorul de casă şi nevoia de dreptate aceasta porneşte într-o călătorie lungă, în paralel ascunzând fiului de 10 ani adevărul. Când însă ajunge faţă în faţă cu cel care a nenorocit-o, lucrurile nu mai par aşa de simple.
Deşi un film simplu, pelicula este de o intensitate foarte puternică, beneficiind de nişte imagini şi cadre minunate pline de tranchilitate care complementează perfect zbuciumul inimaginabil din interiorul personajelor. Iar scena în care Katalin povesteşte dezinvoltă scena violului violatorului şi soţiei acestuia descriind fiecare detaliu cu minuţiozitate este una din cele mai puternice scene dintr-un film.
Un film despre regăsire, ispăşire, iertare, familie şi răzbunare.

Trailer Time: Scorsese, DiCaprio si Ingeri Demonici

Shutter Island, cel mai recent thriller semnat Martin Scorsese, cu noul sau protegeu Leonardo DiCaprio si Ben Kingsley:



Tot cu DiCaprio avem un film de Christopher Nolan, Inception, care aduce elemente si din Dark Knight si din Memento:



Despre ultimul trailer nu stiu ce sa zic. Pare Constantine 2.1, doar cu mai multa actiune. Cu siguranta nimic altceva decat un summer blockbuster, dar cum acestea sunt inevitabile, asta pare totusi putin original si promitator. Sau foarte foarte prost, ceea ce uneori poate fi o chestie buna.

Trei Culori: Albastru, Alb, Roşu

Trilogia polonezului Kieslowski este bazată pe idealurile revoluţiei franceze, Libertate, Egalitate, Fraternitate. Trei filme europene minunate.

Albastru (1993) O femeie trebuie să-şi pună în ordine viaţa când soţul şi fiica îi mor într-un accident de maşină. Ea se izolează de cunoştiinţele sale şi încearcă să uite de vechea ei viaţă, dar aceasta nu se lasă uşor uitată. Filmul este o anti-tragedie (are elementele acesteia, dar se desprinde de gen) şi demonstrează că libertatea nu e întotdeauna ceva bun, şi că avem nevoie de lucruri care să ne lege de viaţă. Juliette Binoche în rolul principal dă dovadă de o actorie de o intensitate la care învăţăceii şcolii americane pot doar visa.

Alb (1994) Un polonez e divorţat de soţia sa franţuzoaică şi lăsat pe stradă fără bani, acte sau prea multe cunoştiinţe de franceză. Îndurerat el se întoarce acasă, şi profitând de o Polonie post-comunistă (care pare destul de cunoscută românilor) se îmbogăţeşte prin diverse afaceri. Dar oricât de puternic ajunge el nu poate uita de femeia care l-a părăsit fără să clipească. O anti-comedie care arată că egalitatea poate consta şi în durerea pe care o provocăm şi ne este provocată.

Roşu (1994) Ultimul film a lui Kieslowski este şi cel mai încărcat filozofic din cele trei. O frumoasă tânără fotomodel îşi împarte viaţa între iubitul ei gelos care e întotdeauna plecat în altă ţară, muncă, un câine nou găsit, bărbaţii care o vor şi un bătrân judecător ursuz care îşi spionează vecinii, pentru a trage diverse concluzii morale. Un film despre destin şi haos, cinism şi prietenie, izolare şi comunicare. Filmul este o anti-romanţă şi prezintă fraternitatea mai multor destine ce nu par a avea nimic în comun dar totuşi sunt legate prin fire nevăzute.

Saturday, October 24, 2009

Trailer: Toy Story 3 si Alice in Wonderland

"Toy Story" a fost primul lung-metraj animat CGI, a fost primul film Pixar care a avut parte de continuare ("Cars 2" e in pre-productie) si primul care are parte de o a doua continuare:



Si daca tot am mentionat de Disney (nu eu, trailerul de dinainte) sa vedem ce mai fac Tim Burton si Johnny Depp:

Friday, October 23, 2009

The Imaginarium of Doctor Parnassus

Bine aţi venit la Imaginariul Doctorului Parnassus, un teatru unic, căci spectacolul are loc în capul tău şi e regizat de tine, căci Parnassus te duce în inima imaginaţiei tale.
În urma unui pact cu Diavolul (minunatul Tom Waits) misticul doctor Parnassus (Christopher Plummer) obţine nemurirea şi puterea de a augmenta imaginaţia oricui. În schimb i-a promis acestuia primul său copil la vârsta de 16 ani. O mie de ani mai târziu această zi e foarte aproape pentru fiica doctorului, Valentina (Lily Cole). Pentru a o salva Parnassus trebuie să câştige de partea lui cinci suflete, folosind teatrul său. Lucrurile nu merg prea bine până apare Tony (Heath Ledger în ultimul său rol), un necunoscut cu trecut misterios.
Ultimul film a lui Terry Gilliam este o călătorie vizuală în minunata lume a minţii sale. Omul care făcut „Brazil”, „Aventurile Baronului Munchhausen” şi „Fear and Loathing in Las Vegas” nu a putut face un al film decât unul plin de imaginaţie şi de explorare a psihicului uman. Şi trebuie luat ca atare, iar dacă filmul e luat prea în serios magia dispare. Efectele speciale sunt colorate şi adeseori ciudate, ireale, dar să nu uităm că ele reprezintă imaginaţia umană nu lumea reală. Filmul funţionează exact ca şi imaginariul, dacă intri cu mintea îngreunată de întrebări şi dubii nu va fi o călătorie plăcută, dacă însă intri cu mintea uşoară, fără prejudecăţi vei avea parte de o excursie minunată.
Am văzut filmul de două ori, şi recunosc că prima dată nu mi-a plăcut aşa de mult pe cât mă aşteptam. Gilliam e regizorul meu preferat, scoate filme rar, iar când scoate unul aşteptările sunt mari, iar faptul că e ultimul a lui Ledger, i-a dat peliculei o aură grandioasă. Mă aşteptam la filmul deceniului, şi asta a stricat posibilitatea de a mă bucura de simplitatea şi frumuseţea filmului. A doua oară am intrat fără aceste gânduri şi aşteptări şi am fost surprins cât de mult s-a schimbat felul în care l-am perceput.
Pe lângă un regizor bun şi efecte fantastice, filmul beneficiază de un set de actori minunaţi; Waits şi Plummer conduc totul mai din umbră cu graţie şi umor, Lily Cole şi Andrew Garfield (nou veniţii în lumea filmului) nu sunt cu nimic mai prejos de ceilalţi actori, până şi Verne Troyer (îl ştiţi ca Mini-Me din Austin Powers) demonstrează că nu e acolo doar pentru efecte umoristice. Dar turul de forţă îl face quartetul care îl joacă pe Tony. La moartea lui Heath Ledger (care nu are rolul principal şi nici neapărat cel mai bun, „The Dark Knight” a fost totuşi cântecul său de lebădă) Gilliam vroia să renunţe la film, dar s-a răzgândit şi a rescris scenariul. Ledger filmase toate scenele în lumea normală, lipseau doar cele din Imaginariu, aşa că aici va avea alt avatar la fiecare din cele 3 intrări, avatare jucate de Johnny Depp, Jude Law şi Colin Farrel, ceea ce aduce o diversitate acţiunii, şi atât de bine este rescrierea încât îţi vine greu să crezi că ar fi funcţionat la fel de bine rolul jucat de un singur actor.
Punctul slab este totuşi povestea, o reinterpretare a mitului faustian aceasta are destule aluzii şi subtexte filozofice fără a fi împovărate de acestea, filmul putând fi savurat şi de copii (nu prea mici totuşi, filmul e mai degrabă un basm pentru adulţi); partea care însă nu merge aşa de bine este spre final când totul devine un pic derutant, nu într-un mod lynchian, dar lucrurile ar fi putut fi mai clare, şi şi pe parcurs ar fi putut fi aprofundate câteva aspecte. Cu toate acestea nu te deranjează cele câteva turbulenţe de pe un zbor atâta timp cât în faţa ta se desfăşoare nişte imagini fantastice.
Speram sincer că voi putea spune aici că e un film perfect şi că e cel mai bun a lui Gilliam, nu e nici alta, dar e un film care poate fi al naibii de bine savurat.

Thursday, October 22, 2009

Horror 2009-2010: Part Deux

De obicei nu m-as obosi cu astfel de filme, casa bantuita, subiectul a fost cam epuizat. Dar acest film pare o revenire la horrorul clasic, fara tot felul de twisturi dramatice, demoni din trecut, pur si simplu o casa care e rea.



Si pentru ca vrem nu vrem sa acceptam "Blair Witch Project" a pornit un nou gen de horror, vom avea si parte de documentare-false sau semifalse. Arata totusi promitator:



Si unul desigur cu extraterestri:

Wednesday, October 21, 2009

Last but not least: Luxo Jr.

Al doilea filmulet CGI facut vreodata (1986) si primul de nou infiintata firma PIXAR. Pentru a onora acest succes micuta lampa nazdravana a devenit mascota si simbolul Pixar, o vedeti topaind vesele si inlocuind I-ul din Pixar inainte de toate filmele lor:



Acesta este ultimul scurt-metraj Pixar pe care il prezint (pana apar altele desigur), dar va las linkuri si niste detalii despre cele care au ramas:

-The Adventures od Andre and Wally Bee; nu e chiar Pixar, caci Pixar nu exista la vremea aia (1984) dar e esentialmente aceeasi echipa, iar acesta este primul filmulet CGI facut vreodata.

-Tin Toy; inspiratia pentru Toy Story, laureat al premiului Oscar, desi azi par penibila animatia bebelusului, asta sa vedeti evolutia a 20 de ani.

-Knick Knack (1989); un omulet de zapada dintr-un glob incearca sa dea de niste actiune.

Si ultimele sunt cele care sunt scurt-metraje cu personaje din filmele Pixar:

-Mike's New Car: Mike, din Monster's Inc isi ia o masina noua, dar are cateva probleme cu ea.

-Jack-Jack Attack: bebelusul din The Incredibles ii da de furca baby-sitterului (scurt-metraj legat direct de actiunea din film)

-Mater and the Ghostlight; primul din mai multe scurt-metraje care il au ca personaj principal pe Mater din Cars

-Your Friend the Rat; un scurt-metraj educational despre sobolani prezentat Remy de Ratattouile; primul filmulet Pixar care are si animatie clasica si stop-motion pe langa CGI.

-BURN-E; alt filmulet legat direct de actiunea filmului, WALL-E ma gandesc ca ati ghicit. In timp ce WALL-E cauzeaza haos pe nava spatiala un alt robotel la de serios in legatura cu munca incearca cu disperare sa repare un bec.

Tuesday, October 20, 2009

Scurt-metraj Pixar: For The Birds

Cine rade la urma rade cel mai bine! (Premiul Oscar)

Particule Elementare şi OldBoy

Particule Elementare (sau „Atomised” în unele variante engleze, 2006) este adaptarea germană a cărţii controversate a lui Michel Houllebecq (răspunsul european la Chuck Palahniuk). Dacă aţi citit cartea nu o să vă placă filmul (nu e o adaptare prea bună), dar o să vă uitaţi pentru că va marcat cartea într-un fel sau altul şi nu veţi putea rezista să vedeţi cum arată pe ecran. Dacă nu aţi citit cartea sunt şanse bune să vă placă filmul, o poveste originală, fără menajamente, personaje anticlişeeice, şi o actorie bună (cu excepţia lui Franka Potente, ratare completă din partea echipei de casting). Dar nu (cred că) o să vă placă filmul destul încât să vă determine să citiţi cartea. (CITIŢI CARTEA)

OldBoy (2006)
Un bărbat obişnuit este închis timp de 15 ani într-un apartament fără a avea cea mai vagă idee din ce motiv. Când este eliberat (din nou fără vreo indicaţie) are cinci zile pentru a afla de ce i-a fost distrusă viaţa şi pentru a-şi îndeplini răzbunarea.
Da, ştiu că pe mulţi dintre voi nu vă încântă ideea de a vedea un film asiatic (coreean pentru a fi exacţi), adică doamne fereşte, nu vorbesc engleză. Dar lăsaţi prejudecăţile la o parte, căci acest film are toate elementele pentru un film complet, dramă, acţiune (nişte scene cu bătăî cum numai asiaticii le pot face, dar nu e film kung-fu), nişte elemente de Fight Club, un pic de romanţă, un pic de umor o poveste al naibii de bine scrisă şi nişte actori nemaipomeniţi. Dacă nu v-am convins, poate vă va interesa că filmul urmează să fie refăcut de Steven Spielberg cu Will Smith în rolul principal; pe mine însă mă doare în pulă (sculaţi expresia, dar chiar nu mă pot abţine de data asta) de remake-urile suprabgetizate hollywoodiene şi de americanii prea leneşi să citească subtitrări. Când vor înţelege oamenii ăştia ca acele elemente de cultură orientală (obsesia pentru perfecţiune, onoare, toate aspectele vieţii trăite la extrem) nu se pot aplica culturii occidentale şi arată absurd (să nu mai zicem de cenzurarea elementelor care ar ofensa bunii creştini americani); oare penibilităţile de „Ring 1,2” nu au fost de ajuns? (şi da sunt penibilităţi comparate cu originalele). Puteţi aştepta încă vreo doi ani pentru copia industrializată a unui film deja perfect sau puteţi privi originalul, depinde de voi.
Locul 117 pe IMDb top 250

Monday, October 19, 2009

Scurt-metraj Pixar: Red's Dream

Daca ultimele 3 scurt-metraje pe care le-am prezentat erau comedii asta nu inseamna ca Pixar nu au facut si chestii mai serioase. Red's Dream a fost facut 1987 (priviti deci dincolo de grafica care azi pare slaba) si arata ca vise pot fi avute chiar si de cei uitati.

Sunday, October 18, 2009

Scurt-metraj Pixar: Presto

Acest scurt-metraj, tot de natura amuzanta, este un tribute vechilor desene Tom si Jerry si Bugs Bunny. Lectia: Hraneste-ti iepurii!

Friday, October 16, 2009

Scurt-metraj Pixar: Lifted

Nu doar oamenii au probleme cu permisul de conducere...ma rog, rapire.



PS: poate il recunoasteti pe Linguini din "Ratattouile"

Thursday, October 15, 2009

Scurt-metraj Pixar: Geri's Game

Acest scurt-metraj laureat al premliului Oscar este probabil cel mai drag tuturor care il vad. Un personaj adorabil, o poveste extrem de amuzanta dar nu fara un subton trist care te face sa il iubesti cu atat mai mult.

Alien Revisited

Despre primele două părţi din quadrilogia „Alien” am vorbit deja, urmează şi ultimele două.

Alien³ (1992) După cum am menţionat şi mai demult, puţine francize s-au bucurat aşa de mult de regizori de mare clasă ca şi franciza „Alien” (vs. Predator nu se ia în seamă). Primul film a fost copilul original lui Ridley Scott, a doua a fost reinventarea (crezută imposibilă) genială a primului de către James Cameron, al treilea însă nu a fost decât o stoarcere de profit. Filmul s-a bucurat de un scenariu destul de bun şi de un regizor foarte talentat, David Fincher. Problema este că acesta era la primul său film, până atunci se ocupase de videoclipuri, iar studioul nu avea de unde ştii cine va ajunge el într-o zi. Astfel s-au creat multe diferenţe de creativitate, studioul a făcut într-un final ce a vrut, motiv pentru care filmul a ieşit aproape o harababură, şi Fincher s-a disociat de el.
Pe scurt, după întâmplările ultimului film, Ellen Ripley (Sigourney Weaver) a aterizat forţat pe o planetă penitenciară, unde toţi locuitorii sunt foşti ucigaşi şi violatori care au format o proprie religie, fiind închişi pe viaţă, iar apariţia unei femei îi tulbură profund. Evident că în navă mai era un musafir nepoftit, un mic xenomorph (aşa se numesc creaturile) care creşte repede hrănindu-se cu locuitorii puşcariei spaţiale. Ajutoarele nu vin decât după câteva zile, şi Ripley şi bărbaţii trebuie să supravieţuiască până atunci fără nici o armă.
Să nu înţelegeţi că filmul e dezastru. E un SF-Horror destul de bun, are câteva momente care să-ţi facă părul să ţi se ridice, iar actorie e chiar bună. Doar că filmul nu se ridică la rangul celorlalte din serie. Alt defect: s-a hotărât ca extraterestrul să fie generat pe calculator, asta când păpuşile şi roboţii din primele două arătau perfect. Evident că arată ireal şi penibil.

Alien: Resurrection (1997) Deşi partea a treia trebuia să încheie franciza, s-a decis o revenire la Ripley şi extratereştri care o vânează, poate pentru a scoate mai mulţi bani, poate pentru a-i da un final mai vrednic. La regie de data asta Jean-Pierre Jeunet („Amelie”, „Delikatessen”) care a fost optat după ce a făcut „Oraşul copiilor pierduţi”. Ripley este pusă din nou între ciocan şi nicovală, extratereştri care au infestat o nava spaţială şi corporaţia care vrea să îi crească ca şi o armă şi cărora nu le pasă de pierderi umane. Filmul are tot ce e bun din celelalte, acţiune, dramă psihologică, momente înfiorătoare şi o poveste destul de bună. În schimb nu se ridică la nivelul primelor două. Ceea ce trebuie recunoscut e că a adus nişte elemente originale: Ripley are acum ADN de xenomorph în ea ceea ce o face mai agresivă, şansă pentru Weaver de a mai diversifica rolul; şi conţine atât cea mai înfiorătoare transformare a extraterestrului de până acum (nu vă spun care) dar şi cea mai tulburătoare scenă din toată seria (nu vă spun care).

Dacă v-au plăcut primele două ar fi păcat să le pierdeţi şi pe aceste două.

Wednesday, October 14, 2009

Ce ne pregateste viitorul in materie de horror

Filmele cu vampiri au fost facute, refacute, reinventate etc in ultimii 25 ani, si mai multi. Iar faptul ca singurul film care a adus o latura cat de cat originala in acest domeniu in ultima vreme este "Twilight" demonstreaza destul de bine cat de jos a scazut acest gen. De aceea m-am bucurat cand am vazut acest trailer. Nu stiu daca va fi un film bun (trailerele fac toate filmele sa para bune), dar macar are o abordare originala. Ah, si ii are pe Willem Dafoe, Ethan Hawke si Sam Neill.




Filmele cu varcolaci insa nu au avut acelasi succes, ultimele mari francize in materie, erau filme cu vampiri cu varcolaci in planul doi: "Underworld" si da doamne "Twilight". Acest film nu este neaparat original, este un remake dupa unul din primele filme cu varcolaci, dar macar e un efort si arata bine. Si are si el parte de un trio puternic in rolurile principale, Benicio del Toro, Anthony Hopkins si Hugo Weaving, Plus incantatoarea Emily Blunt.

Sorry dar e singurul trailer pe care l-am gasit cu embeding, trailerul in sine incepe pe la 45 de secunde:


In ultimii ani marile francize de slashere au primit o repornire prin remake-uri ale inceputului, Halloween, Friday 13th, Texas Chainsaw Massacre, The Hills Have Eyes (am auzit ca si Scream va primi un remake). Nu m-au interesat nici originalele nici remakeurile. Dar acest remake este unul care m-a facut sa ridic o spranceana, in mare parte din cauza ca killerul e antagonistul meu principal, si repornirea arata promitatoare. Nu zis nimic, uitati-va la trailer. Ok, o chestie zic, nu cred ca ar fi putut gasi pe cineva mai potrivit de Jackie Earle Haley (Watchmen) sa-l inlocuiasca pe Robert Englund.

Scurt-metraj Pixar: One man Band

Doi muzicieni de strada concureaza pentru banutul unei fetite. Cine va iesi castigator ramane de vazut! Un scurt-metraj delicios, fara macar o singura replica!

Tuesday, October 13, 2009

Nine

Daniel Day-Lewis, Judi Dench, Marion Cotillard, Nicole Kidman, Penelope Cruz, Kate Hudson si Sophia Loren!!! Am spus destule? Da, toti acesti actori intr-un singur film. Si nu orice film, un musical. Ok, s-ar putea ca unii sa va retrageti cand auziti musical, dar daca va spun ca acest film e regizat de acelasi om care a regizat "Chicago", si ca filmul e bazat pe "8 1/2" a lui Fellini? Ma rog, pe adaptarea pe Broadway a unei piese de teatru bazata pe filmul lui Fellini. Si oricum cand veti mai avea ocazia sa-l vedeti pe Daniel Day-Lewis intr-un musical. Eu unul astept cu nerabdare.

Monday, October 12, 2009

Scurt-metraj Pixar: Boundin'

Acest scurt-metraj nominalizat la Oscar a fost lansat impreuna cu filmul "The Incredibles". Singurul scurt metraj Pixar care e un musical (oarecum) si singurul care nu contine personaje din filmele lor, dar are replici.

Sper sa va ajute sa va ridicati cand nu va simtiti prea bine!

jackalope=animal mitic american, iepure cu coarne de caprior

Sunday, October 11, 2009

Up

În 1995 Pixar a scos pe piaţă primul lor film, “Toy Story”, care a fost primul lungmetraj animat pe calculator. Din cauza succesului imens al filmului şi alte companii de producţie au început să facă filme animate pe calculator, fiecare având altă metodă de abordare a poveştii. Pe lângă “Shrek” şi “Ice Age” care au fost seriile de success, au apărut o groază de filme de calitate inferioară, făcute doar să profite cât de mult de nişa deschisă. A auzit cineva de “Space Chimps” sau “Igor”? Ambele au apărut anul trecut sau la începutul acestui an. Dar au rămas în anonimitate, pentru că sunt mult prea multe pentru pentru a le ţine şirul. Din această cauză când am văzut prima dată trailerul la “Up” l-am ignorant complet. Mă săturasem de prostii făcute pe calculator, şi îmi era dor de vremea când apărea unul sau două pe an.
Însă atunci încă nu ştiam să fac diferenţa între un film Pixar, Dreamworks sau 20th Century Fox. Acum ştiu. Fox a scos „Ice Age” şi cam atât, Dreamworks scoate câte un film de succes şi bine făcut („Shrek”, „Antz”, „Madagascar”) şi câte unul făcut ca să fie făcut, care e drăguţ dar cam atât („Shark Tale”, „Over the Hedge”, „Bee Movie”). Pixar însă sunt aceia care au scos filme mai rar, dar de la primul la ultimul au scos filme minunate, poate unele nu chiar la nivelul celorlalte, dar totuşi de calitate („Toy Story 1,2”, „A Bug’s Life”, „Monster Inc.”, „Incredibles”, „Finding Nemo”, „Cars”, „Ratatouille”, „WALL-E”). (de celelalte case de producţii nici nu merită amintit).
După ce am văzut WALL-E (care rămâne cel mai bun film a lor în opinia mea), m-am documentat puţin şi am început să dezvolt interes pentru viitorul „Up”. Când am aflat că a fost primul film animat (pe calculator sau clasic) care a deschis Cannes-ul am ştiut că chiar e ceva de filmul acesta. Vineri am fost să îl văd, şi nu, nu am fost dezamăgit.
Nu am să vă expun povestea prea mult; pe scurt un bătrânel leagă zeci de mii de baloane cu heliu de casa sa şi încearcă să zboare cu ea spre America de Sud, pentru a îndeplini o promisiune făcută soţiei sale decedate. Pe drum are însă nişte acompaniatori neaşteptaţi.
Recunosc că la început mă aşteptam la un fel de road movie, în care personajele au momente de umor idiot şi de dramă kitschoasă şi previzibilă, totul terminându-se cu o morală bune pentru copii de şase ani. Ceea ce e frumos la Pixar e că filmele lor nu sunt parodii slab subtilizate după alte filme sau genuri, nu sunt adaptări după alte poveşti/filme/cărţi, momentele de umor/acţiune/dramă nu sunt gratuitoase, nu trebuie să mă prind de tot felul de referinţe culturale. Totul e original şi prelucrat în detaliu. De la poveste la animaţie. Pixar nu încearcă să scoată hit-ul verii, ci un film pentru decenii.
Povestea ar avea destule momente care să cadă în absurd, dar filmul reuşeşte să evită acea cădere, umorul nu e explosiv şi ieftin ci unul care rămâne cu tine şi după ce trece, iar momentele de dramă sunt cât se poate de veridice şi cu picioarele pe pământ.
Un film foarte frumos pentru mic şi mare, şi care conţine cea mai bună şi adorabilă replică spusă vreodată de vreun câine în orice film făcut vreodată (nu vă spun care, va trebui să vedeţi) (şi încă una în top 10).
Locul 42 pe IMDb 250.

O altă tradiţie Pixar e de a lansa un scurt metraj cu lungmetrajul, scurtmetrajele fiind domeniul în care s-au lansat prima dată. Aceastea de obicei au personaje care nu vorbesc (excepţie făcând scurt-metrajele legate direct de vreun film), şi prezintă aceeaşi originalitate fermecătoare pe care le au şi lung-metrajele.
Pentru „Up” Pixar au ales un film cu o poveste care are loc tot sus, chiar dacă nu are legătură cu filmul. Îl ataşez postului, şi în zilele următoare voi mai pune câteva.

Pentru calitate mai buna, mergeti aici.

Saturday, October 10, 2009

Creation

Regie: Jon Amiel
Cu: Paul Bettany, Jennifer Connelly, Toby Jones
Gen: Dramă/Biografic
Durata: 1h 48min
Publicată în 1859 cartea “Originea speciilor” a lui Charles Darwin a împărţit lumea în două. Ceea ce însă mulţi oameni nu ştiu, e că înainte de a fi publicată, acea cartea a împărţit o familie şi un om în două. Iar pelicula “Creation” prezintă povestea acestei ruperi.
Fiind practic un erou naţional în Marea Britanie, e greu de crezut că un film britanic despre Darwin nu va înclina în favoarea acestuia. În mod surprinzător Amiel a păstrat un ton obiectiv, evitând să formuleze vreo părere despre controversata teorie, prezentând în schimb chinul interior prin care a trecut autorul ei scriind-o.
Filmul nu prea reuşeşte să creeze empatie pentru personajele sale. Abordarea obiectivă devenind aproape sterilă, fără a o putea considera documentaristă, luând în seamă numeroasele momente fictive introduse de dragul dramaticului, şi care deseori devin clişeatice.
Punctul forte al filmului sunt actorii, Paul Bettany joacă excelent intelectualul sfâşiat de boală şi incertitudini, iar Jennifer Connelly (soţia, în film şi în viaţa reală), are un rol surprinzător.
În ciuda defectelor, filmul e dramă bine construită, cu personaje veridice şi cel puţin o poveste originală.

Sursa: Sibiu100%

Sunday, October 4, 2009

Inglourious Basterds

O dată ca niciodată în Franţa ocupată de nazişti…
Colonelul Hanz Landa, Vânătorul de Evrei (actorul austrian Christopher Waltz, care a luat premiu la Cannes pentru acest rol), ajunge la căsuţa unui fermier pentru a-l interoga în legătură cu o familie de evrei care a dispărut de curând din zonă.
Dacă scena (familie paşnică, izolată, antagoniştii se văd de departe, discuţie lungă, împuşcături) vă aminteşte de “O dată ca niciodată în Vest” este deoarece filmul e western plasat în al doilea Război mondial, iar primul segment este un tribute adus filmelor lui Sergio Leone.
Dar să nu vă lăsaţi păcăliţi, noul film a lui Tarantino ascunde mai multe decât s-ar aştepta oricine, fie că e familiar cu munca sa sau cu cea lui Leone fie că nu.
Dar să reluăm povestea din alt unghi; Shosana e o tânără evreică care trăieşte în Paris sub acoperire, după ce familia ei a fost masacrată. Acum ea conduce un cinematograf. Îndrăgostit de ea este un tânăr soldat nazist (Daniel Brühl, “Good-Bye Lenin!”) care încearcă să o impresioneze cu actul său de a fi ucis de unul singur o mică armată de americani. Goebbels face un film despre el, şi cinemateca tinerei este aleasă pentru premiera la care vor participa toţi generalii şi politicienii mari nazişti. Tânăra acceptă, planuind o premieră ‘incendiară’.
În paralel, o divizie americană de evrei, conduşi de un apaş (Brad Pitt) au aterizat în Europa, îmbrăcaţi în civil, cu un singur scop, acela de a ucide cât mai mulţi soldaţi nazişti, pentru a băga frica în întreaga armată nazistă, lucru care le reuşeşte de minune. Când inteligenţe engleze află de premiera mai sus menţionată, această mică divizie primeşte misiunea de a o atenta. Restul va trebui să-l aflaţi singuri. Nu veţi regret.
Ce vă voi spune însă este că Tarantino nu degeaba a lucrat 10 ani la acest proiect. Deşi are toate elementele specifice unui film Tarantino, dialoguri lungi cu replici surprinzător de bine scrise, alterate cu scene de violenţă dusă la extreme fără lipsă de sânge, ba chiar o întoarcere la formula de success din Pulp Fiction de a prezenta mai multe poveşti în paralel şi de a le uni pe parcurs, filmul parcă nu are acelaşi feel Tarantino, acel feel de film indie/independent care parcă nu se ia nici pe sine în serios. E un film complet, artistic, grandios, fiecare aspect din filmele precendente ale regizorului fiind duse la noi culmi. Satisfăcător şi pentru cel mai mare sceptic în materie de Tarantino, filmul e probabil cel mai bun al regizorului.
Locul 43 pe IMDb top 250.

Friday, October 2, 2009

Roman Polanski a fost arestat

Faimosul regizor Roman Polanski (Pianistul, Chinatown) a fost arestat pe 26 sept in Zurich, Elvetia.
Regizorul care nu a avut o viata normala nici pentru un artist, a zburat in Elvetia pentru a participa la un festival de film unde ar fi urmat sa i se acorde un premiu pentru intreaga cariera.
Polanski a intrat in atentia lumii nu doar pentru filmele sale mult-apreciate, ci si pentru unele evenimente. Primul a fost uciderea sotiei sale Sharon Tate de catre gasca de hipioti al faimosului Charles Manson.
Dupa cativa ani o minora de 13 ani l-a acuzat ca ar fi violat-o. A fost gasit vinovat iar el a fugit din Statele Unite, in Franta. Nu s-a intors in State nici cand a castigat premiul Oscar pentru filmul "Pianistul", si a incercat sa evite tarile de unde ar fi putut fi extradat.
30 de ani de la fuga sa el a fost arestat in Elvetia, si urmeaza decizia de a-l extrada sau nu. Asta in ciuda faptului ca pedeapsa sa ar fi fost de un an de puscarie, ca presupusa victima a renuntat de mult la toate acuzatiile, si ca procesul are inca aspecte neclare.
Urmeaza sa vedem ce se va decide.

Voi ce credeti arestarea sa e in regula sau nu?

Thursday, October 1, 2009

Parnassus is close

Inca doua saptamani pana la premiera!