Up

În 1995 Pixar a scos pe piaţă primul lor film, “Toy Story”, care a fost primul lungmetraj animat pe calculator. Din cauza succesului imens al filmului şi alte companii de producţie au început să facă filme animate pe calculator, fiecare având altă metodă de abordare a poveştii. Pe lângă “Shrek” şi “Ice Age” care au fost seriile de success, au apărut o groază de filme de calitate inferioară, făcute doar să profite cât de mult de nişa deschisă. A auzit cineva de “Space Chimps” sau “Igor”? Ambele au apărut anul trecut sau la începutul acestui an. Dar au rămas în anonimitate, pentru că sunt mult prea multe pentru pentru a le ţine şirul. Din această cauză când am văzut prima dată trailerul la “Up” l-am ignorant complet. Mă săturasem de prostii făcute pe calculator, şi îmi era dor de vremea când apărea unul sau două pe an.
Însă atunci încă nu ştiam să fac diferenţa între un film Pixar, Dreamworks sau 20th Century Fox. Acum ştiu. Fox a scos „Ice Age” şi cam atât, Dreamworks scoate câte un film de succes şi bine făcut („Shrek”, „Antz”, „Madagascar”) şi câte unul făcut ca să fie făcut, care e drăguţ dar cam atât („Shark Tale”, „Over the Hedge”, „Bee Movie”). Pixar însă sunt aceia care au scos filme mai rar, dar de la primul la ultimul au scos filme minunate, poate unele nu chiar la nivelul celorlalte, dar totuşi de calitate („Toy Story 1,2”, „A Bug’s Life”, „Monster Inc.”, „Incredibles”, „Finding Nemo”, „Cars”, „Ratatouille”, „WALL-E”). (de celelalte case de producţii nici nu merită amintit).
După ce am văzut WALL-E (care rămâne cel mai bun film a lor în opinia mea), m-am documentat puţin şi am început să dezvolt interes pentru viitorul „Up”. Când am aflat că a fost primul film animat (pe calculator sau clasic) care a deschis Cannes-ul am ştiut că chiar e ceva de filmul acesta. Vineri am fost să îl văd, şi nu, nu am fost dezamăgit.
Nu am să vă expun povestea prea mult; pe scurt un bătrânel leagă zeci de mii de baloane cu heliu de casa sa şi încearcă să zboare cu ea spre America de Sud, pentru a îndeplini o promisiune făcută soţiei sale decedate. Pe drum are însă nişte acompaniatori neaşteptaţi.
Recunosc că la început mă aşteptam la un fel de road movie, în care personajele au momente de umor idiot şi de dramă kitschoasă şi previzibilă, totul terminându-se cu o morală bune pentru copii de şase ani. Ceea ce e frumos la Pixar e că filmele lor nu sunt parodii slab subtilizate după alte filme sau genuri, nu sunt adaptări după alte poveşti/filme/cărţi, momentele de umor/acţiune/dramă nu sunt gratuitoase, nu trebuie să mă prind de tot felul de referinţe culturale. Totul e original şi prelucrat în detaliu. De la poveste la animaţie. Pixar nu încearcă să scoată hit-ul verii, ci un film pentru decenii.
Povestea ar avea destule momente care să cadă în absurd, dar filmul reuşeşte să evită acea cădere, umorul nu e explosiv şi ieftin ci unul care rămâne cu tine şi după ce trece, iar momentele de dramă sunt cât se poate de veridice şi cu picioarele pe pământ.
Un film foarte frumos pentru mic şi mare, şi care conţine cea mai bună şi adorabilă replică spusă vreodată de vreun câine în orice film făcut vreodată (nu vă spun care, va trebui să vedeţi) (şi încă una în top 10).
Locul 42 pe IMDb 250.

O altă tradiţie Pixar e de a lansa un scurt metraj cu lungmetrajul, scurtmetrajele fiind domeniul în care s-au lansat prima dată. Aceastea de obicei au personaje care nu vorbesc (excepţie făcând scurt-metrajele legate direct de vreun film), şi prezintă aceeaşi originalitate fermecătoare pe care le au şi lung-metrajele.
Pentru „Up” Pixar au ales un film cu o poveste care are loc tot sus, chiar dacă nu are legătură cu filmul. Îl ataşez postului, şi în zilele următoare voi mai pune câteva.

Pentru calitate mai buna, mergeti aici.