Moon (2009)

Regia: Duncan Jones
Cu: Sam Rockwell, Kevin Spacey
Gen: Psihologic/Dramă/SF
Durata: 97 min

Într-un viitor nu prea îndepărtat sursa principală de energie a pământenilor este radiaţia solară, care este colectată pe o bază lunară. Numărul de persoane a echipajului care se ocupă de această bază este: 1. Pentru o plată substanţială un singur om trebuie să petreacă câte trei ani pe baza lunară pentru a o opera, fiind acompaniat doar de computerul/robotul bazei GERTY.
La momentul începutului filmului îl urmărim pe Sam, actualul operator al bazei, care mai are două săptămâni din cei trei ani de petrecut pe bază. Dar lucruri ciudate încep să se întâmple, transmiterea mesajelor către pământ este aparent imposibilă, apariţii fantomatice bântuie prin bază, iar când este întrebat GERTY neagă sau schimbă subiectul (într-un mod foarte reminiscient de un oarecare HAL 9000). Sam are un accident în afara bazei şi se pregăteşte să moară, dar în curând îl vedem iar în bază, puţin buimac, dar fără nici o vătămare, şi dornic să-şi înceapă cei trei ani de operaţie a bazei...stai! Ce? Aflaţi singuri.
Pe de o parte filmul pare a pastişa bucăţi din clasici genului SF psihologic, singurătatea, ameninţarea iminentă, robotul ambiguu din „2001: A Space Odissey”, fantomele minţii, tensiunea psihologică, dubiul lucidităţii din „Solarys”, claustrofobia din „Alien”, ba chiar regăsim câteva elemente BigBrotheriene (atât din cartea lui Orwell, cât şi din emisiune). Pe de altă parte filmul e original şi de sine stătător, da, are câte un mic tribute la adresa acelor filme, şi fură câteva elemente de la ele, dar o face elegant, şi le reciclează cu o artistică de înalt nivel. Un SF care este mai mult dramă psihologică intensă, cu o uşoară nuanţă de thriller. Un film de idei despre a trăi (nu despre viaţă însă), despre a muri (nu despre moarte), despre sacrificiu, despre etică.
Filmul a fost conceput special pentru Sam Rockwell, un actor care în ultimii ani şi-a demonstrat tot mai mult talentul şi versatilitatea, şi care se descurcă de minune în dedublarea propriului personaj, iar robotul GERTY a cărui voce este dublată de Kevin Spacey oferă şi el câteva momente dramatice şi semiumoristice, chiar dacă singurele expresii faciale sunt emoticonuri (ceea ce pentru generaţia messenger cred că e de ajuns)
Un film care te va păcăli să crezi că şti despre ce e vorba şi ce urmează, dar care îţi va demonstra pe parcurs că are mult mai multe de oferit decât pare.