Pages

Thursday, December 30, 2010

TRON - 1982

„Tron” e despre Flynn, un hacker care este asimilat într-o lume virtuală unde programele de calculator au formă umană, gândesc şi au sentimente. Flynn este vânat de un program care şi-a mărit puterile asimilând alte programe, dar lucrurile nu sunt chiar debalansate, deoarece eroul nostru are puteri supranaturale şi se poate folosi de lumea virtuală fără restricţii fizice...ia stai puţin, filmul nu e decât o copie ieftină a unui SF obscur care a ieşit 17 ani mai târziu cu Keanu Reeves parcă în rolul principal.

Dar acum serios, plănuiesc diseară să mă duc la TRON LEGACY, şi deşi probabil a fost scris în aşa fel încât să nu fie nevoie să fi văzut originalul (ceea ce sunt sigur că 97% din public nu au făcut), am decis totuşi să văd de unde a pornit totul, mai ales deoarece aparent e un cult-clasic.
Povestea pe scurt: Flynn e un super-programator, dar ideile îi sunt furate de un rival care devine vice-preşedinte al firmei la care lucrau amândoi. Concediat fiind, Flynn deschide o sală de jocuri electronice (elecTRONice, v-ati prins?) şi încearcă mereu să hackuiască calculatorul rivalului pentru a găsi fişierele incriminatoare. Dar este oprit de un program de siguranţă, care e conştient şi vrea să domine lumea. Acesta îl transportă pe Flynn în lumea virtuală (cu lasere, ok? lasere, are legătura cu a treia lege a termodinamicii, e ştiinţific corect, ok?) unde îl supune unor jocuri gladiatoriale. Urmează nişte scene de acţiune, nişte urmăriri şi alte chestii care seamănă vag cu un fir narativ şi la final totul e bine.

Când a ieşit filmul în ’82 criticii se plângeau de lipsa de poveste, de dezvoltare a personajelor, că filmul e cam goluţ aşa, dar că e o experienţă vizuală unică, şi asta compensează pentru lipsuri (un fel de „Avatar”), nouă însă ce ne-a rămas? Imaginile vizuale ale filmului sunt mai degrabă enervante decât uimitoare, pe bune, încep să te doară ochii de la culorile prea agresive şi grafica care o fi fost de cea mai avansată calitate acum 28 de ani, dar acum pare ca primul pas dintr-un proces de animaţie CGI.
Să nu mai zic că mare parte este animat în mod clasic, şi deseori se vede. Arată ca nişte actori trântiţi într-un SF animat ciudat.

Dar nu mă aşteptam la altceva de la partea tehnică, speram totuşi mai mult de la poveste. Filmul suferă grav de sindromul Ştiinţa-e-Magie, prezent în atâtea filme din acea perioadă. Orice e posibil, ORICE, cât timp i se ataşează o explicaţie pseudoştiinţifică. Scriitorii nu au habar despre ce înseamnă programare. Programele în sine nu sunt nişte linii de cod ci personaje complexe care comunică direct cu userul. De ce? Când a avut loc tranziţia asta? Care e controlul userului? Acesta ştie că programele sunt vii? Sau aia era o metaforă?
Iar lumea virtuală arată interesant şi e inteligent conceptualizată dar nu e aprofundată. E doar un bombardament de informaţii. Nu ni se explică nimic. Adesea pesonajele fac ceva obscur care are apoi un efect a cărui logică rămâne neclară. ‚Trebuie să ne batem în stil gladiatorial.’ De ce?
‚Trebuie să ajungem la portul de tranziţie i/o.’ De ce?
‚Nu mai e ca în vremurile bune când userii comunicau mereu cu programele.’ De ceeeeee? Nu înţeleeeeeeeg!!!! Vreau să înţele-ee-ee-eeeg!

Cu toate acestea filmul a reuşit să mă ţine atent. Nu ştiu de ce. Poate e Jeff Bridges. Mă aşteptam ca timp de 40 de minute să mă uit la ceas din minut în minut şi apoi să zic „OK, ajunge, am prins ideea. Doamne!”, în schimb am fost atent până la finalul care a fost puţin tărăgănat.
Deci merită filmul văzut? De un public general, NU. Dar un cinefil, mai ales cu afecţiune pentru SF-uri, se poate delecta cu graficile ce o dată au fost de ultimă oră aplicate unui B-movie parcă scos din anii ’50 despre astronauţii ajunşi pe o planetă ciudată unde trebuie să distrugă un dictator.

Wednesday, September 29, 2010

In the News: STAR WARS 3-D

"George Lucas has been planning to convert the "Star Wars" saga to 3D in order to re-release all six films theatrically. He has been waiting until there were enough 3D screens available. And according to a Lucasfilm statement, the time has come.

Episode I, "The Phantom Menace," would be the first one to hit theaters, which will happen early 2012. After that, each film would be released in order at the same time in consecutive years, depending on how well the first re-release does.

"There are few movies that lend themselves more perfectly to 3D; from the Death Star trench run to the Tatooine Podrace, the 'Star Wars Saga' has always delivered an entertainment experience that is completely immersive," said the statement."

Anybody know where I left my damn shot-gun?

Friday, September 10, 2010

Scott Pilgrim vs. The World

2010 seems to be wanting to be remembered as the year we all felt nostalgic about the ’80s: “The A-Team” movie came out, “Hot-Tub Time Machine” literally took us back to the eighties, Stallone decided to go back to the patented eighties action film formula and made “The Expendables” and even got some our childhood heroes to be in it (for no other reason than to be in it and give our nostalgia bone a good rattle), fuck! even the new “Predators” is closer to the first one than the nineties one was. And now Scott Pilgrim, a film so riddled with ’80 pop culture references and overall feel you are a bit confused when you see somebody using a mobile phone.
A quirky, indie action-romcom by Edgar Wright, the guy who brought us “Hot Fuzz” and “Shaun of the Dead” with indie-king Michael Cera.
Scott Pilgrim is a slacker, a bassist in an unknown band, who falls in love with the girl of his dream (literally), but finds out that in order to be with her, he must fight her seven evil exes.
Described by Wright as a musical in which everyone breaks out into fighting instead of singing, the film creates its own world, which is more in tune with Street Fighter than the real world; people get thrown hundreds of feet without getting hurt, characters sorta have super-powers, things such as huge glowing hammers and flaming swords fit into pockets. The ‘80s videogame theme runs throughout the film, and works really well once (and if) you get used to it.
Indie films have come to power over the last few years, and Scott Pilgrim shows what one of those films looks like if there is a bigger budget, you either embrace the weirdness and love it, or you remain a traditionalist who cannot accept that people just turn into coins once they are defeated, who need at least some logic even in fantasy and sci-fi, and then you will hate it.


And now just to fuck with you:

Friday, September 3, 2010

Expendables (2010)

Un grup de mercenari din anii ’80 se lasă angajaţi pentru cauze nobile, cum ar fi distrugerea unei dictaturi tiranice din America Latină; dacă nu ai la cine apela, dacă reuşeşti să îi găseşti, poate vei reuşi să angajezi pe...


Căcat! Am greşit filmul! Nu am fost aşa de departe însă cu eroii anilor ’80. Hmmm, cum să explic. Băieţi (căci da, acest film şi efectiv articol e dedicat băieţilor), hai să ne amintim noi de nişte vremuri mai bune(?); aveam noi vreo 6-10 ani, era vară, eram în faţa blocului cu alţi băieţi de vârsta noastră şi la un moment dat are loc cu siguranţă următoarea discuţie:

„Ai văzut, bă, Rambo aseară?”

„Numa’ începutul că nu m-o lăsat mama!”

„Ce prost eşti, io l-am văzut tăt! Să vezi ce îi omora pe ăia!”

„Prost eşti tu! Oricum Şvarţănegher e mai tare!”

„Nuuuu mă! Rambo îi mult mai tare!” (ciudat cum Stallone în orice rol tot Rambo rămânea, pe când Arnold tot Schwartzenegger; apropo, traducerea numelui e literalmente „cioroi negru”. CPLM? Governor Blacknigger?)

„Nu ai văzut „Commando”? Sau „Terminatorul”?”

Aici intră alţii în discuţie: „Ba, Ciac Noris!” „Ba Jan Clod Vandam şi Stivăn Segal” „Nu mă, că Brusli, că e cel mai tare la carate!” „Ală e mort!” „Brus Uilis!” etc etc

La un moment dat cineva spune „Da ăştia oricum nu s-ar bate, că-s buni!” ILUMINARE. „Ce tare ar fi un film cu toţi ăştia laolaltă!”

Întradevăr...


T H E

E X P E N D A B L E S

Cu o întârziere de 15-20 de ani, visul copilăriei se împlineşte: un film cu toţi ăştia (mai puţin cu Steven Seagal că nu i-a plăcut de producător, Jean-Claude van Damme că...e prost, Chuck Norris că nu l-a întrebat nimeni; şi Bruce Lee e mort, dar îl avem pe Jet Li, haha). „Toţi ăştia” fiind mai degrabă: Sylvester Stallone, Bruce Willis şi Arnold Schwartzeneger; ultimii doi având doar o scenă de 2-3 minute, care are singurul scop să îi unească pe cei trei pentru prima dată, şi care rămâne momentul culminant al filmului. În schimb îi avem pe Ivan Drago aka Dolph Lundgren, Jason Statham, un tip cu ureche ciudată, negrul ăla musculos de care te întrebi des ce naiba caută în comedii şi Mickey Rourke (singurul care chiar are abilităţi de actor).

După succesul lui „Rambo” (2008) şi „Rocky Balboa” (2006) Sylvester Stallone îşi mai face o labă în faţa oglinzii după ce s-a convins că după ani de pensie impusă dacă vrea să revină pe scena contemporană trebuie să rămână la vechiile trucuri.

Filmul se dorea să fie magnus opus-ul filmelor de acţiune, împânzit cu împuşcături, explozii, bătăi, explozii...am menţionat exploziile? Toate făcute după şcoala clasică a anilor ’80, fără shaky-cam, fără editare rapidă care te ameţeşte. Acţiune simplă şi la obiect.

Pe de o parte filmului îi reuşeşte, e cu siguranţă mai văzubil decât multe alte filme de acţiune contemporane. Pe de altă parte îşi are şi defectele; parcă prea se ţine de formula filmelor anilor ’80: umor sec, dictatorul cel rău care stă în ditamai villa de pe vârf de deal etc.

Defectul cel mai mare fiind faptul că Stallone a insistat să se facă personaj principal. Dacă ar fi rămas doar veteranul care dă sfaturi înţelepte şi îl susţine pe erou, care ar fi trebuit să fie personajul lui Jason Statham filmul parcă ar fi curs mai bine. S-ar fi putut renunţa la plot-line-ul cu prietena infidelă, care nu a deservit alt scop decât a oferi o explicaţie de ce babalâcul Stallone primeşte gagica şi nu chipeşul Statham. Filmul e împânzit de plot-line-uri necoapte: de ce avea nevoie Jet Li de bani dacă nu are familie? Şi ce-i dacă ăla are urechea futută (întrebare pusă şi în film de altfel)? Cu trădătorul care a încercat să ne ucidă şi care e un drogat psihopat ce facem? De ce e Mickey Rourke pensionat?

Însă în ciuda defectelor filmul reuşeşte să te pună într-o stare nostalgică, iar acţiunea compensează pentru lipsa dezvoltării a personajelor şi a poveştii. PLUS: Rambo, Şvarţănegher şi Greu de Ucis în aceeaşi scenă!

Friday, July 30, 2010

The A-Team (2010)

I'm sorry, but I really need to start this review this way




...simply because the movie a) did not play it enough, b) only played the first part of it (which admittedly is the only part worth listening to, but still), not even during the end credits.

But aside from that, there is not much I could criticize. It's a pretty good movie, provided your expectations are low enough.
I mean really, do you remember the show, it was camp, and silly, but it was fun to watch. Well, that's what the movie is, fun to watch, genuinely. Not in the "Oh my God, this is so bad it's actually funny" kind of way. There's some good punchlines, many over-the-over-the-top action scenes, which cannot help but find AWSM. There is a flying fucking tank, and you love it!

The reason behind this is because of the good transfer from TV screen to big screen. We had it before, "Charlie's Angels" and "Starsky and Hutch". I didn't see the second TV show, but I know that with "Charlie's Angels", they just kept the concept of three secret agent women, without keeping the characters, they put in some action sequences and some humour, and voila: nothing really special.

With "The A-Team" they managed to keep the characters as we remember them, which made the show successful in the first place. The four guys, the brain, the muscle, the suave guy and the looney. And the actors managed to catch their characters essence, especially Sharlto Copley (whom we last saw in "District 9" yelling "Fookin' Prawn!" every five minutes) is brilliant and funny as the crazy Murdock.

Don't expect a comedy, and don't expect a genuine action movie. Just expect a really funny (almost parodic) actionfilled film that doesn't really require using your brain (if you do, you will probably be too busy pointing the plotholes, which otherwise you won't notice thanks to the alert rhythm of explosions, fights and comedy). A film which had every reason to fail, and yet managed to entertain.

Thursday, July 29, 2010

C. Nolan

Excuse me while I pick up the pieces of my mind...

Writing a review about "Inception" now would be even more useless than the one on "Toy Story 3", so even I won't go there. You've all seen it, or are about to see it. Yes, it is huge, yes, it is great, yes, you do have to pay attention every freaking second, yes, it does have some plot holes, yes, there are a few things mister Nolan could've done better, yes, it has the most original action sequences since "The Matrix", and yes, there will be a bunch of anti-mainstream hipsters, who will not like simply because everyone else does, who will have arguments such as: "Too many special effects", "I didn't like the cinematography!", "Sure, it had an original concept, but I just didn't buy it, it missed that "Matrix"/"Bladerunner" [insert cult SF title] magic", "The acting was good I admit, but I didn't buy it, you know what I mean? I saw that it was good, but I didn't feel it wasn't acting", even though it is the same people who panned "The Matrix" and other such films (yes I mean "The Dark Knight") for the same reasons. Meanwhile we will ignore those irrelevant fuckers, and watch it again and again and be amazed every time how many details we missed the last times. Because that's how it is when you watch a Christopher Nolan film. You aren't rewatching it because you didn't get it the first time, no, Nolan has a talent to present complicated plots in ways you can actually follow, but because there are so many minor details, that it is like a new viewing every time.

So where did Nolan pop-up from? Or am I the only who feels like this guy, despite several great and successful films, suddenly appeared out of nowhere and jumped right in front of you?

First there was "Memento"; you probably didn't see it when it came out (I am talking 20 something age group here), you saw the trailers, it seemed interesting, but you were too small to catch it in the cinema, and the internet wasn't yet developed enough to allow the cultfollowing it does today. Then some friends kept telling you about it, "Man, it's weird! I mean it's all reversed, but not like going backwards! Well actually it is, but going forwards at the same time." [questioning look from you] "It's like the first scene is between minutes 120-130, then the next one is from minute 110-120, then 100-110, you get it? Here, I'll make you a drawing!" "Well, sounds good, who did it?" "Ahm, can't remember his name, nobody famous anyway, but it's really good, I mean Spielberg good!" And after many conversations you half-heartingly started watching it, and after two hours your whole idea of how a movie should be is gone. I mean, WOW! WTF? Even so, did you remember the guys name? Nope, he hadn't done anything else really, so...

Then came "Insomnia", you saw the trailer, you were intrigued. Al Pacino playing a worn-out cop, and Robin Williams playing a villain. This has to be good. But it seemed like the kind of long, weary film, and Hillary Swank did not convince you. You missed it on the screens again, and you couldn't be bothered to watch it when it ran late-night on HBO. Occasionally people would mention it, but too rarely for you to take real notice."

"The Prestige" you did see, maybe you missed it on the screens, but you downloaded it as soon as a good dvdrip came out. This was another one your friends bugged you about "You won't 's so fuckin' believe it! It's so complex, but you follow it, sorta, well everytime you think you got it, it twists again, and the ending, duuuuuuuude!" And truly it was so. It had Wolverine in it, twice, and that guy from "Equilibrium", twice, and Scarlett Johansson, and David goddamnmotherfucking Bowie. And because this time you had IMDb at your command you were surprised it was done by the same guy who did "Memento" , cool. Did you remember his name? Probably not.

When you heard about "Batman Begins" coming out, at a time when superhero movies were all over the place (Spider-Man, X-Men, Daredevil, Elektra, Hulk to name a few) you first thought was: "Really, that's what we need? Another superhero summer blockbuster?" Somehow you couldn't shake George Clooney's nipple suite from your mind, and it all seemed like a bad idea. Some guy named Christopher Nolan was making it. Who? Still you went and saw it. And even though at the time you didn't realize how big this film was for the superhero genre, you knew it was good. And when you were on IMDb once more, it made click, and you knew who the guy behind was.

A couple of years later "The Dark Knight" came out, and nothing would be the same again. And the name of the director who somehow always managed to evade your memory was forever etched into you brain. C H R I S T O P H E R N O L A N. It suddenly all made sense, you suddenly saw methodology, and similarities in themes, and effort for detail, and perfectionism. Yes, this is the man who delivered those awesome films, those films which were a bit heavy, but thoroughly entertained you, and made you think, and make re-evaluate your concept of film and story. This is THE MAN!

And now his new baby, "Inception" is out, a project he has been working on since before he dreamed up "Memento", a project for which he didn't feel mature enough until now. And his talent has only been confirmed. Exceptional entertainment, for the dumbest movie-viewer whose favorite actors include Steven Seagal and Jean-Claude van Damme to the movie professor who will teach about this film in seminars in a couple of years from now. Action, story, characters, drama, philosophy, intelligent ambiguity. It is all there.

And although I have a few bones to pick with the film, such as the whole premise being a bit small for the concept as a whole (all that great stuff just because of some business competition?), I am sure those bones will diminish in numbers with every new viewing.

To you Chris Nolan, you came from nowhere to sit down directly with the greats

Thursday, July 22, 2010

Toy Story 3 ... and other sequels

I'm back fuckers!...I mean readers...I mean...whatever!
Toy Story 3 has been out for about a week now and writing a positive review is about as useless as pointing at the Sun and exclaiming in surprise "Oooooh! Shiny!", but then again personal-blog-movie-reviews are more or less the equivalent of utter uselessness, so I don't see why I shouldn't go on.

For those of you who read this blog (hahahaha, hihihihi, hahahaha, tears of laughter rolling down my eyes; I implied somebody is actually reading this blog) it should be by now pretty much clear that I love Pixar so much that if it would turn into a guy and ask me for a BJ I would actually hesitate a second before saying "No.", so expect this review to be a bit biased.

As usual the film kicked off with another film (a la "Monty Python's The Meaning of Life"), a short one called "Day & Night", of which you can see an illegal copy here, and which reminded people why Pixar isn't just for kids. Humour, action and a serious message elegantly transposed, so as to not become too overbearing.

Then we moved on to our main feature. For those of you who don't know, the the Toy Story series is about a boy called Andy, or the be more precise about his anthropomorphic toys (that's when they talk and act like humans, dumm-dumm). Well, now Andy is all grown up and is moving to college. The toys are very unhappy because they haven't been played with for years, which, from what I've gathered, is the toy equivalent of having sex (one of the reasons so many adults can relate to them), and are not sure what their fate will be once their owner moves out. He decides to keep them in the attic, but through a series of unfortunate events they end up in a Kindergarden, where BAD things happen. What follows is a roller-coaster of humor, adventure and surprisingly deep emotions.

The animation is great (even the 3D is just a gimmick added just to keep in line with the competition), the voice-acting is spot on (we rejoin Tom Hanks and Tim Allen, and meet new castmembers such as Michael Keaton and Whoopy Goldberg, who should really stick to movies where she doesn't show her face...and has only a small part which doesn't allow itself to be turned into her blend usual performances), the writing is brilliant etc. The movie has been dubbed "the best third part ever", "the film which MAKES MEN CRY", it is the second best reviewed film on rottentomatoes, it popped right into the top ten list on IMDb (nr. 8). And there is a good reason for all this: PIXAR does things the hard way, they put effort into their films, into every detail from animation to characters and story development, which is why they only make about 1 film every 1.2 years, which is why it took fifteen years to get from Toy Story to Toy Story 3; they have that Disney essence from the 50s, when it wasn't just about the money. They care about quality and not quantity, which is why they don't churn out a new one every few months, relying on the idiotic public which will pay to see it despite the few laughs and not caring about the critical success like other studios with their franchises...ahem.

Which brings us to Dreamwork's Shrek Goes Forth, or 4ever After, or whatever fucking fairy-tale pun the came up with.
Last time we left the Ogre, he had just settled back into his swamp with his wife and three newborn kids, and for the third time all seemed well, and he was preparing for a happily ever after. But unbeknown to him the big evil dragon Studio-nickus was growing hungry for money again, and was plotting to get the once loveable but now dull and annoying ogre into a new adventure so stupid kids could be lured in and spend their parents money once again on overpriced movie tickets (because hey, it's 3D, how unexpected), dolls, toys, cereals, real-life donkeys imported from Easters Europe, cookies, happy meals and pretty much everything remotely similar to a donkey or the color green.
But alas, all plot threads have been resolved in the previous installment, whatever shall we do? Have him find out he is actually an alien and have him explore his home planet? Have Donkey/Fiona contact some deadly decease and have Shrek go for the cure? NO, I know! We'll have an alternate reality in which he hasn't been born, and him having to cope with it! Brilliant! Original! Not at all similar to "It's wonderful life" and hundreds of movies and TV-series since.

The movie is so predictable you'll feel like you are having a 90 minute deja-vu and that you are re-seeing every single fucking movie you have ever seen. The characters have become worn out and boring, there being nothing new they could say or do to amuse/entertain you; there are of course plenty of new characters, but even they can't save the show, not to mention to supporting cast of fairy-tale creatures which were delighting in the last ones has pretty much no screen time.

Everything the franchise had good in the first one has been lost forever: the story is lame, there are no special references and puns for adults to enjoy, come to think of it, there are pretty much NO puns; it's all become just an unmemorable comedic adventure animation flick for kids.

But hey, we all know you are going to watch it anyway, mainly because you've seen the first three and have by now forgotten how disappointed you were by the first two sequels; and to be honest it is somewhat better than the last one, and it does make you chuckle once or twice, which seems to be high above the standards of most animation films which have come out in the last few years; so by all means to let me stop you from illegally downloading it from this site.

Wednesday, July 7, 2010

Aliosha (2010)

Ok, nu prea fac eu recenzii la filme de studenti si alte proiecte amatoriale. Poate ar trebui sa incep, caci desi majoritatea in mod foarte previzibil intra in categoria de cacat plictisitor, unele sunt chiar vazubile (da, tocmai am inventat acest cuvant pentru ca nu-mi amintesc cuvantul oficial, deal with it!), cum ar fi minunatul "Daca aveti un minut...FOARTE BINE!" de acum cativa ani.

"Aliosha" e un scurt metraj de vreo 9 minute conceput si creat de Andrei Barza de la facultatea de arte din Cluj, si ne prezinta doi prieteni si un trip violent pe niste ciuperci.

Fiind un film studentesc nu ne vom obosi sa criticam cinematografia, editul si alte elemente de care de obicei se ocupa o echipa intreaga si nu un singur om. Sau shacky-cam-ul care nu parea chiar o alegere artistica. Sau actoria, care desi are destule momente care par naturale, are si cateva de: "bah, fra, acum suntem actori, hai sa para serios si chestii"

Sarind peste aceste elemente care erau previzibile, sa trecem la film:

Dupa un generic de introducere putin mai lung decat necesar, ne sunt prezentate cele doua personaje principale si ne dam imediat seama ca va fi un filmulet cu o tendinta spre umor (slava domnului! filmele studentesti cu teme serioase sunt groaznice).
Dupa ce consuma niste ciuperci cenzurate publicului si o poveste neplacuta este impartasita urmeaza un trip in tonul povestii, care pune sub semnul intebarii limita efectelor drogurilor asupra realitatii. un mesaj anti-drog cumva?

Dialogul e unul din punctele forte al filmului. scos din scoala lui tarantino si kevin smith, e direct, alert, ritmic si natural. are din pacate cam un singur moment de autoexplicatie (show! don't tell my friends), dar in rest nu te lasa sa te plictisesti cum o fac multe alte filme din aceasta categorie.

Celalalt punct forte e animatia, care in contrast cu alte elemente ale filmului, are profesionalismul si calitatea animatiilor din unele videoclipuri si filme rotoscopate. Aceasta continua umorul si in mod elegant salveaza niste scene care daca ar fi fost live ar fi fost absolut rizibile.

Per total un scurt-metraj studentesc bine-facut si gandit, cu un ton de umor dar un substrat serios. Nu intra in categoria filmelor profesioniste, dar un foarte bun inceput.


Enjoy:

Tuesday, June 15, 2010

Kapitalism - reteta noastra secreta (2010)

R. Alexandru Solomon.

Un documentar care inca din titlu denota nota ironica a autorului, Alexandru Solomon care ne arata drumul nostru de la comunism spre democratia noastra mioritica prin prisma castigatorilor democratiei: Dan Voiculescu, George Padure, Dinu Patriciu, George Copos si evident Gigi Becali. Un documentar hazos, din care am ramas cu o frica ciudata fata de Dinu Patriciu, singurul care nu a aratat nici o urma de incultura si prostie, cel mai bine imbracat dintre toti, cel mai calm si care radea la ultima lui replica spunand: "Ha! M-am distrat anii astia, sa stiti! Chiar m-am distrat!" ( n.r. Dinu Patriciu e arhitect, asa ca e de inteles de ce e peste toti ( n.r.r. rutzky e student arhitect ) ). Insa toata aceasta distributie, desi este o reteta garanta pentru un film care va aduce oameni in cinematografe, adevaratul farmec a fost cum regizorul l-a trezit din morti pe Nicolae Ceasescu, faptul ca a folosit animatii de stop-motion de plastilina pentru a explica cum au ajuns "actorii" acolo unde sunt, dar si niste cadre cu oameni cu televizor in loc de cap, care desi poate fumate, au avut efectul scontat.

Sunday, June 13, 2010

Altiplano (2009)

R: Peter Brosens, Jessica Hope Woodworth.

Film aflat in competitie si primul film care l-am vazut ("Dracula- Spanish Version" a fost primul, dar nu se pune ca a fost eveniment special) asa ca nu eram inca in atmosfera critica de TIFF. Devastata de un incident violent petrecut in Irak, Grace renunta la profesia de fotograf de razboi. Sotul ei, Max este chirurg intr-o clinica din Peru, undeva in muntii Anzi. In apropiere, in satul Turubamba, satenii intra in contact cu mercurul dintr-o mina locala si il considera "argint lichid". Rand pe rand apar probleme cu satenii din acel sat, care mor, inclusiv logodnicul unuia din personajele principale, Saturnina. Cam asta ar fi ceea ce scria in programul de ghiduri care l-am citit inainte de TIFF. Nici macar nu am incercuit filmul, m-am dus la sugestia unei prietene, care la randu-i s-a dus la sugestia altei prietene. Filmul asta are mult, muuult, muuuuuult mai multe elemente care-l fac interesant in afara de tragica moarte a logodnicului. Mistic si pictural imi vin in cap cand ma gandesc la el. Trateaza problemele intre traditie si innoire (satenii si doctorii care incearca sa-i ajute, ajungand a fi numiti "spirite rele" si refuzand ajutorul lor), religie, obiceiurile din cultura peruviana cu cererea in casatorie, drumul initiatic facut de logodnic pentru a dovedi ca este vrednic de casatorie, simbolistica, vai, cata simbolistica este in filmul acesta! Merita vazut doar pentru ca este un film care te pune pe ganduri, te ajuta sa vezi ororile razboiului si violul comis de industriasi cand intra in lumea sacra a unor culturi, fara cea mai mica urma de respect. Un film despre procesul de doliu vazut din doua perspective, una a traditiei, alta a generatiei contemporane. Merita savurat singur, cu persoana iubita sau cu un grup de cinefili. Evitati sa-l vedeti impreuna cu prea multa lume ca veti rata esenta.

Saturday, June 12, 2010

"Dracula" in Spaniola - by rutzky

din cauza ca mi lene sa mai scriu ceva, sau chiar sa ma uit la filme, si pentru ca de TIFF sunt in Anglia, voi posta in urmatoarele zile parerile unui prieten cinefil care s-a aflat la locul actiunii.

Introducing: rutzky

Dupa o luna mai in care am avut multe momente in care vroiam sa existe un zgarie-nori prin Cluj ca sa ma pot arunca de pe el, singurul lucru care "kept me going" a fost gandul ca vine TIFF. Anul trecut am vazut 10 filme si anul asta as fi vrut sa vad mai mult de atat. M-am rezumat doar la 9. Asa ca aceasta e povestea mea si a celor 9 filme. (ce gay suna). Nu sunt review-uri a la Kolcs, sunt review-uri pe care le-as face daca eram la bere. Si in functie de cat de deep vorbesc de anumite filme e direct proportional cu numarul de beri baute.

Dracula (1931) R: George Melford. Ca sa incepem in forta tiffaneala m-am gandit ca ar fi foarte interesant sa mergem la castelul Bontida, monument istoric, castel apartinand familiei Banffy,lasat din generatie in generatie mostenire de vreo 100 de ani, probabil acum in posesia statului ca doar asa se poarta (propabil zic prostii ca nu am nimic ce sa dovedeasca ce zic) dar pizdos, ce sa mai zic. Bun, deci am vrut doar sa stabilim cadrul in care s-a desfasurat filmul, in aer liber, in curtea castelului. Atmosfera a fost asigurata de faptul ca era pus numa bine cand se intuneca vara adica un 21:30 iar acompaniamentul muzical a fost sustinut de Gary Lucas, chitarist american care a mai colaborat cu Jeff Buckley, Nick Cave si altii. Sincer, cred ca nici n-ar avea rost sa mai povestesc ceva despre film, la cat de tare era tot setting-ul lui, filmu putea sa fie o mare prostie, ceea ce a si fost. Dar noi nu asta vom tine minte din toata treaba asta. Legat de film: Exact in aceeasi perioada in care s-a filmat originalul "Dracula" in regia lui Tod Browning cu Bela Lugosi in rol principal, s-au gandit unii, ce tare ar fi daca noaptea, in timp ce dorm aia din filmu original, sa le folosim noi exact aceleasi decoruri, sa facem exact acelasi film, dar cu alti actori si in spaniola. In caz ca ati citit prea repede, va repet: SPANIOLA! Va dati seama cat de hilar era pentru toti spectatorii sa il auzi cum il striga pe John din original, Juan! Juan in pula mea! Si cand citeam lista de actori ai filmului: Carlos Villar, Lupita Tovar, Eduardo Arozamena etc., Si inca ceva: eu nu pot sa cred cat de prost puteau juca oamenii acum 80 de ani si ce prost se filma. Parca imi vine sa viu mai ingaduitor cu filmele "popcorn" din perioada contemporana. All in all, ma voi uita cand termin cu sesiunea si la "Dracula" original. Voi scrie si despre acela, daca va mai posta Kolcs lucruri scrise de mine. Momentan, daca nu esti in curtea Castelului Bontida, cu acompaniament live Gary Lucas (care apropo, a fost fenomenal, ce slide-uri si efecte a folosit, impresionant! ) si nu vrei sa razi de actorii de acum 80 de ani, nu te uita la "Dracula - Spanish version". Voi reveni si cu alte review-uri. Daca Kolcs va vrea sa posteze fiecare film la ceva intervale, sau toate deodata, asta ramane la latitudinea lui.


Sunday, May 30, 2010

R.I.P. Dennis Hopper


Ieri, 29 mai 2010, a decedat actorul/regizorul Dennis Hopper in urma unui cancer de prostata. Dintr-o cariera tumultoasa de 5 decenii, care a avut cu siguranta momentele ei mai putin stralucite, vor ramane multe roluri si proiecte care au intrat in permanenta in cultura si istoria cinematografica.


"he's... he's a great man"

Saturday, May 15, 2010

Spot TIFF 2010

Minunat ca de obicei!

Thursday, May 13, 2010

I'm sooooooo excited

Christopher Nolan, Leonardo di Caprio, Ellen Page, Marion Cottilard, Cillian Murphy, Michael Caine si acest trailer. I came buckets

Tuesday, May 11, 2010

Kick-Ass

Regia: Matthew Vaughn
Cu: Nicholas Cage, Aaron Johnson
Gen: Comedie/Acţiune
Durata: 1h 57min

Când un anumit gen de filme are success la public, spre exemplu filmele bazate pe benzi desenate, companiile cinematografice încep sǎ le producǎ în serie pânǎ când piaţa devine suprasaturatǎ iar publicul se plictiseşte. În aceste moment studiourile au douǎ opţiuni, sǎ încerce sǎ scoatǎ apǎ din piatrǎ seacǎ şi sǎ rǎmânǎ la formula clasicǎ, sau sǎ reinventeze complet genul.

Producǎtorii de la “Kick-Ass” au ales [...]

Restul aici

Monday, May 3, 2010

I give you trailers

Stiti formula, ori va fi foarte tare, ori penibil:


Iar acesta a fost primit cu mare entuziasm la Sundance, cu Ryan Reynolds

Sunday, May 2, 2010

Ghost Writer - 2010 (Cuvinte Online)

„Ghost” sau „Ghost Writer” (nu m-am dumerit care exact e titlul, căci unul era prezentat în genericul de început şi altul în genericul de final) e noul film a lui Roman Polanski, pe care regizorul a fost nevoit să-l editeze din închisoare în urma arestării din noiembrie; mai multe... [tot articolul aici]

Saturday, April 24, 2010

Trailer Time

Primul vine din indepartata si minunata Coreea, un tribute, sau o parodie sau o pastisa a clasicului lui Leone: "The Good, The Bad and The Weird"


Al doilea e o comedie-dramatica cu Jeff Daniels si Ryan Reynolds:


Si cel mai nou film de la maestrul zombielor, Geroge A. Romero: Survival of the Dead

Tuesday, April 20, 2010

NEWS: WOW - The Movie

Sam Raimi e regizorul ales de Blizzard pentru a face filmul Warcraft care va iesi in 2011.

De ce nu Starcraft, astept de 7 ani sa-l vad pe Bruce Willis ca si Raynor, desi macar il vom putea vedea din nou pe Bruce Campbell trecandu-si securea prin undeads

Sunday, April 4, 2010

Reclama: The Hurt Locker

Deşi sunt şi excepţii, există o serie de formule magice pe care un regizor trebuie să le urmeze pentru a-şi asigura cel puţin nominalizarea la Oscar sau chiar o victorie. Ajunge ca acest regizor ori să fie James Cameron, ori să facă un film despre un muzician care şi-a alienat prietenii prin abuzul de droguri şi îşi revine cu ajutorul unei noi iubite, sau despre un tată care trebuie să lupte pentru custodia copilului său, ori mereu popularul film despre atrocităţile războiului.

În această ultimă categorie sunt câteva exemple care au rezonat nu doar prin mesajul lor, ci [...]

Wednesday, March 24, 2010

Sunrise: A Song of Two Humans (1927)

Nu sunt irealist, şi nu mă aştept să vă conving că filmele mute merită văzute în general, dar mie îmi plac, şi unele chiar merită văzute de oricine. „Sunrise” e unul din aceste filme, fiind considerat printre cele mai bune filme dinainte de apariţia sunetului (chiar dacă a apărut la două luni după primul film cu sunet). Povestea e a unui ţăran care e sedus de o orăşeancă şi împreună complotează spre uciderea soţiei acestuia, prin înec. Poate însă să o ducă la capăt?
Poate că povestea nu e extrem de puternică, dar în simplitatea ei te atinge. Filmul însă iese în evidentă prin regia minunată a lui F.W. Murnau (tipul care făcuse cu cinci ani în urmă „Nosferatu”, primul film cu vampiri şi primul film horror din istorie). Talentul sublim al acestuia de a spune o poveste doar prin imagini nu a fost atins de prea mulţi regizori până în ziua de azi. Nevoia de carduri de dialog fiind foarte mică, acestea disparând complet spre final. Iar fiind unul din copii al expresionismului cinematografic german, aceste carduri nu sunt doar text alb pe fundal negru cu acelaşi font, ci se schimbă de la personaj la personaj şi de la situaţie la sitiuaţie, ele însele fiind o artă aparte a filmului. Dar mai ales de notat e faptul ca daca in alte filme esti constient de lipsa de dialog, aici atat de mult tras in poveste, si e facut cu atata eleganta incat nu observi.
Alt exemplu de regie sunt numeroasele suprapuneri de imagini maiestruos executate, desigur în ziua de azi nimeni nu mai foloseşte suprapunerea de imagini, dar la vremea aia era o tehnică destul de obişnuită, însă rar folosită cu talentul lui Murnau.
Un film frumos de 94 de minute.
187 pe IMDb 250

Si daca tot vorbeam...

...de scurt metraje si TIFF 2007, in sfarsit am reusit sa gasesc cel mai bun (dupa opinia mea) film din acea serie, "Examen" a lui Paul Negoescu. Desigur criticii au preferat si au premiat "Lampa cu caciula" caci e la moda in Romania sa se premieze filmele plictisitoare in care nu se intampla nimic, si care nu fac altceva decat sa arate chestii banale pe care le stim din viata romaneasca, pentru ca vezi tu, asta le place europenilor, asa ca asta premiem si noi. Nu am nimic cu minimalismul, cand e bine folosit, "Politist, Adjectiv" a fost un film bun, chiar daca nu se intampla mare lucru. Se intampla in interior. II ZICE SUBTEEEEXT!!! MA AUDE CINEVA? Pentru studii mai aprofundate vedeti Harold Pinter.

Si uite asa nici in acest filmulet nu prea se intampla mare lucru, ai zice ca e banal daca as face rezumatul actiunii in sine, dar se intampla atat de multe in subtext, si e atat de fain reprezentat. Draga HBO si critici romani de film: SUGETI PULA! SUNTETI NISTE RATATI CARE PUPA IN CUR EUROPA SI NU STITI SA GANDITI! LAMPA CU CACIULA A FOST UN CACAT SI LA FEL SI MEGATRON! TREZITI-VA SI MIROSITI VALOAREA!

Anyway, without furthe delay iata linkul la film, ca nu am gasit embed:

Sunday, March 21, 2010

Medium-metraje. Două

Pentru că nici un film mai lung de 15 (hai 20) de minute după părerea mea nu mai e scurt-metraj. Când filmul e jumătate dintr-un lung-metraj, numai scurt nu e. Dar asta nu are relevanţă prea mare cu articolul, e doar ceva care mă enerva de ceva vreme. (mai precis de când am văzut un aşa zis scurt-metraj intitulat „Nu te supăra dar...” care a durat ceva peste 40 de min şi aproape mi-a stricat Scurtmetrajele Româneşti de la TIFF).

Anyway, primul din cele două medium-metraje pe care le-am văzut de curând este „The Hunt for Gollum” film care a luat prin surprindere multă lume prin 2009. Filmul e un fel de prequel la „The Fellowship of the Ring” în care Aragorn îl caută pe Gollum pentru a afla ce ştie despre Inel şi înainte ca duşmanul să ajungă la el.
De ce a luat filmul lumea prin surprindere? Simplu, e un film cu buget extra-redus făcut de fani, doar că e chiar bun. Drept e că povestea nu prea e poveste, ci mai degrabă o extensie a filmului şi că trebuie să fi văzut trilogia ca să înţelegi despre ce e vorba, dar hei, din câte ţin eu minte destul de multă lume a văzut filmele lui Jackson, şi oricât aţi nega, v-au plăcut. Dar să revenim...
Era o vreme când fan-fiction însemna adolescenţi frustraţi „publicând” pe forumuri propriile variante ale aventurilor lui Luke Skywalker, Ellen Ripley şi desigur variante mult mai cool şi de, gen, o mie de ori mai bine scrise ale lui Harry Potter (care acum se foloseşte de puterile sale pentru a bang-ui gagici şi alte chestii pe care autorii nu le vor face niciodata). (pauză de vomă induse de vagile amintiri ale celor 5 rânduri de fan-fiction pe care le-am citit)
Dar acest film a demonstrat că se poate face şi fan-fiction bun. De exemplu dacă nu scrii tu povestea ci te bazezi pe scrierile consacrate ale altcuiva. Desigur, neavând buget efectele CGI sunt slabe (îmi amintesc de Alien³), şi costumele unor orci din fundal sunt cam improvizaţionale, dar în rest...orcii principali arată ca şi în film, iar mare parte e filmat prin păduri fără nevoie de efecte speciale. Filmul nu are acel feel de film de amatori pe care îl au alte filme, chiar dacă este, şi se apropie foarte tare de atmosfera originalelor. Dar punctul cel mai tare e actoria, tipul care îl joacă pe Aragorn e minunat, nu doar îl imită pe Viggo Mortensen, ci îi surprinde perfect intensitatea liniştită pe care acesta a dat-o lui Aragorn. După primele 5 secunde nu mi-a mai trecut prin cap că ar fi alt Aragorn decât cel pe care îl ştiu.
Recunosc că e un film în mare parte pentru fani, care chiar ar trebui să îl vadă, dar e o experienţă plăcută (de 40 de minute) pentru oricine a văzut originalele.

Îl găsiţi aici:


Celălalt film unul din primele filme ale unui tânăr regizor care prin anii ’80 încerca să arate lumii viziunea sa întunecată dar plină de umor, nu ştiu dacă aţi auzit de el dar îl cheamă Tim Burton, iar filmul de vreo 30 de minute se numeşte „Frankenweenie”.
Un băieţel de vreo 9 ani adoră să facă filme horror amatoriale (could that be a self-reference Mr. Burton), şi mai ales dacă câinele său poate juca în ele. Câinele însă moare lovit de o maşină. Dar băiatul nu se lasă bătut şi încearcă să resusciteze câinele folosind fulgere, ceea ce îi reuşeşte. Dar în curând tot oraşul e speriat de câinele-zombie, şi da este o scenă cu o mulţime furioase fugărindu-l cu torţe (vezi lanterne).
Filmul a fost comandat de Disney, dar au hotărât că e prea înfricoşător pentru copii aşa că l-au concediat pe Burton, care a mers să facă „Batman”, numa’ de-al dracului. Spre norocul nostru filmul a reapărut ca şi un extra pe dvd-uri. Şi îl putem vedea pe youtube.
Fiind gândit pentru copii filmul e puţin absurd, dar într-un mod burtonesc minunat. Iar unele referinţe la filmele vechi de groază sunt absolut delicioase. Un film amuzant cu actori precum Shelley Duvall („The Shining”) şi Daniel Stern (Marv din „Home Alone”), dar tânărul actor principal îi face pe ambii să pară amatori.
Un film amuzant care momentan este în pre-producţie să devină lung-metraj.

Chestia asta pare interesanta

Trailer pt filmul francez: "Bluebeard" (cititi despre poveste intai)

Saturday, March 20, 2010

Being There (1979)

Să vă spun un secret: Peter Sellers e genial! Ok, m-aţi prins, nu e un secret, dar e adevărat. Omul are un talent şi o energie incredibilă şi mulţumită lui ne putem delecta cu filme precum originalul „The Pink Panther”, „The Party” şi desigur „Dr. Strangelove or: Or How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb” probabil cea mai bună comedie – ever.
Acum omul a făcut şi câteva alegeri proaste în carieră, ultimul său rol fiind probabil unul din acestea, dar slavă domnului pen-ultimul său rol nu a fost; din contra, a fost una din cele mai bune alegeri ale sale, dându-ne un cântec de lebădă minunat.
„Being There” spune povestea unui grădinar cam simplu (a.k.a prostuţ), analfabet, şi (părerea criticului) puţin autist, Chance, care nu a părăsit în viaţa sa vila unde are grijă (cu multă pasiune) de grădină şi se uită non-stop la TV. Când însă îi moare angajatorul, Chance este dat afară din casă şi trebuie să se descurce în lume. Nu ar fi supravieţuit nici prima noapte dacă nu ar fi ajuns să fie invitat la cină de un miliardar local foarte influent în politica Americii. Aici, datorită faptului că e îmbrăcat în hainele elegante ale fostului stăpân, este confundat cu un om de afaceri în probleme financiare. Gazdele îi interpretează felul simplist şi direct de a vorbi ca dovadă a unei înţelepciuni înnăscute, iar Chance ajunge să fie cunoscut de toată lumea bună din oraş iar mai apoi de întreaga lume.
Este o comedie excelentă foarte bine scrisă şi chiar emoţionantă. Peter Sellers joacă un rol foarte atipic, liniştit şi calm, în contradicţie cu alte roluri ale sale, dar cu atât mai eficient. Umorul nu e exagerat sau forţat filmul având tonul liniştit al personajului său principal. În plus este cred singurul film care conţine o scenă cu Shirley McLaine masturbându-se.

Monday, March 15, 2010

My top 20 Movie Villains ~part 2~

10a. Keyser Soze
Seen in: The Usual Suspects
Mi-a dat multe batai de cap tipul. Adica merita un loc in top 10 pe deplin, dar unde? Este unul din cei mai originali si malefici si larger than life villaini din istoria cinematografiei, pe de alta parte are parte de un screen time minim. Era ori pe locul 10 ori pe locul 1, si inca nu stiu daca am facut alegerea buna.

10b. Alex DeLarge

Seen in: A Clockwork Orange
eu sunt uituc si zapacit. de aia v-am cerut si voua pareri despre villaini, dar aparent sunteti si voi uituci si zapaciti si imi faceti sugestii dupa ce fac lista. Anyway acest late-comer isi merita locul in lista, e rau, nu are empatie, si adora sa fie asa. Violeaza, bate, fura (foarte detaliat prezentat de Kubrick din nou), dar din nou, problema e ca noi il iubim in fiecare secunda. Macar acesta nu se pocaieste.

9. Nurse Ratchet
Seen in: One flew over the Cuckoo's Nest
De ce e asa de sus pe lista? Pentru ca reprezinta sistemul. Pentru ca nu e un super-villain malefic, ci perfect veridica. Pentru ca a castrat (metaforic) un grup de barbati, pentru ca nu are mila, dar mai ales pentru ca e sincer convinsa ca tot ce face e pentru binele bietilor oameni pe care ii tortureaza.

8. The Terminator
Seen in: The Terminator (part 1)
Pentru ca e cult. Pentru ca e Arnie, cand Arnie era ceva in filme. Pentru ca e cool. Pentru ca zice "I'll be back". Pentru ca e o masina de ucis care nu se va opri pana nu e distrusa. Ignoram desigur celelalte aparitii, si celalate modele mult mai eficiente, dar fara atata carisma.

7. Agent Smith
Seen in: The Matrix Trilogy
Pentru ca e cool. Pentru ca sunt 200 din el. Pentru ca e Hugo Weaving. Pentru felul in care zice "Mister Anderson". Pentru impactul cultural (dsigur acesta a venit cu filmul, dar hei, e si el parte din film). Pentru ca e varianta trojan.exe la The Terminator, and we fuckin' hate trojans.

6. Paul & Peter

Seen in: Funny Games, Funny Games U.S
Doi ingeri demonici care ne arata cat de elegant si seductiv poate fi raul. Pentru ca sunt atat de al naibii de reali. Pentru ca au doua reincarnari, amandoua jucate excelent. Pentru ca controleaza tot, inclusiv filmul, inclusiv pe noi. Pentru ca daca nu ai sti mai bine i-ai vrea logodnici fiicelor tale. Pentru ca raul lor nu are sens sau motivatie, si e mai aproape de noi decat oricare alt villain din lista.

5. Dracula
Seen in: De la Nosferatu la Dracula 3000 in vreo 100 de filme.
Pentru ca e villainul cult original. Pentru care puterile pe care le are si pentru ca e nemuritor. Pentru ca are parte de gagici de prima clasa. Pentru ca e roman. Pentru ca e Max Schreck si Bela Lugosi si Christopher Lee si Gary Oldman si Lelsie Nielsen si Willem Dafoe si multi multi altii. Pentru ca impactul cultural e nemasurabil.

4. Amon Goeth
Seen in: Schindler's List
Unde sa incep? Numele fratilor, cand auzi Amon Goeth the gandesti la o trupa de death metal sau un turn de orci din Stapanul Inelelor. Sa il chiar cheme asa. Pentru ca e Ralph Fiennes, and Ralph Fiennes is fucking evil (he is Voldemort dammit! nu credeam ca acest nume va ajunge pe lista). Pentru ca a omorat atatia oameni. Dar motivul principal, pentru ca tipul a fost real. Si oricat de cool ar fi Freddy Kureger, oricati adolescenti a omorat Jason, sa fi un villain pe care sa il gasesti in cartile de istorie, asta e un record. Si sincer, pe langa numele de villain, tipul a trebuit spanzurat de 3 ori pana sa moara, si ultimele cuvinte au fost "Heil Hitler!" asta mult dupa infrangere. THAT IS EVIL

3. Hannibal Lecter
Seen in: Manhunter, SILENCE OF THE LAMBS, Hannibal, Red Dragon si Hannibal Rising
It is the doctor himself, Hannibal the Cannibal. Sofisticat, manierat, educat, cult, elegant, talentat si un maniac canibal fara mila care ar ucide orice ii sta in cale in metode care iti ridica parul de pe maini. Pentru ca e (in mare parte) Anthony Hopkins, si a fost de ajuns sa zica o replica si sa faca un sunet cu limba sa iti dea fiori. Si din nou, pentru ca nu are motiv. Just having fun.

2. Darth Vader

Seen in: Several Star Wars movies, mainly the older ones.
E un classic. Costumul. Respiratia. Vocea. Forta. Daca a facut George Lucas un lucru bun in viata sa a fost sa creeze unul din cele mai memorabile personaje negative din istorie. Nici un alt personaj din orice film vreodata facut nu cred ca avut asa un impact cultural. Puncte in minus pentru pocairea de la final, si pentru labareala emo din partile I-III. Dar prima data cand a aparut pe ecran, nu vom uita acel moment.

1. Pam-pam-pam-pam
Moment in care multi ma vor injura

The Joker

Seen in: The Dark Knight
Pentru ca tipul ma speria. Pentru ca nu ii pasa. Pentru ca era imprevizibil si intotdeauna cu doi pasi in fara. Pentru ca era amuzant, intr-un mod morbid. Pentru ca era o idee nu un om, si nu se excludea pe sine din idee. De dragul haosului se pune de doua ori pe tava in fata mortii fara a clipi. Pentru ca logica lui pare atat de atractiva. Pentru ca atunci cand e prins, rade, si i se pare minunat. Pentru ca nu are motive nici macar cat Hannibal sau Funny Boys. Si pentru ca Heath Ledger e absolut genial in acest rol.

That is it. Desigur sunt multe filme pe care nu le-am vazut, si multi villain pe care nu ii cunosc, dar aceasta este lista mea. Puneti si voi listele voastre, fie de 20 fie de 3.


PS: Loc de onoare de villain al cinematografiei: Lars von Trier, pentru toate ororile la care isi supune publicul, si pentru ca il face mereu sa se intoarca