Ink (2009)

V-am prezentat trailerele şi bucăţi din soundtrack, căci acestea m-au impresionat. Iar aseară în sfârşit l-am văzut (spun „în sfârşit” nu doar pentru că vroiam să îl văd pe acesta de ceva vreme, ci pentru că nu mai ţin minte când am văzut ultimul film...eu trebuie să văd cel puţin un film pe zi; abstinenţa asta m-a slăbit; chiar acum stau în pat înfofolit căci am febră şi tuse, unii ar spune că e de la umblatul dezbrăcat în frig, dar e de la lipsa de filme).
Deci (nu îmi pasă că o frază nu se începe cu „deci”, damn grammar nazis), „Ink”; în această lume visele bune sunt date de Povestitori, iar coşmarurile de Incubi, care sunt sufletele oamenilor decedaţi, şi care ne vizitează noaptea. Ink este un suflet pierdut şi mutilat care răpeşte sufletul unei fetiţe. Urmează o luptă şi o călătorie pe mai multe nivele pentru acest suflet. Mai mult va trebui să aflaţi.

Să vedem părţile negative şi cele pozitive:

În primul şi în primul rând aş putea discuta o vreme bună despre defectele tehnice, regie, actorie, unele efecte speciale etc, dar nu voi începe să le înşirui, voi spune atât, filmul nu reuşeşte să scape de imaginea de film independent low-budget. Lucru care se poate aplica multor filme foarte bune de începători foarte talentaţi (de ex: „You, me and everybody we know”); nu că nu ar fi filme bune, dar nu te conving că nu e un film, nu te absorb complet. Ceea ce e ciudat, deoarece aceste filme sunt mai realiste decât cele de la Hollywood; oare ce spune despre noi faptul că filme mai departate de realitate par mai reale şi credibile? Deci vom trece cu vederea defectele filmului independent low-budget, căci oricum uităm repede de ele privind filmul.
Dar au fost şi defecte care nu pot fi iertate din cauza bugetului. În generală noi am învăţat de cele cinci momente ale subiectului, şi adevărul e că orice poveste (roman, film etc) ar trebui să le aibă (exceptând cazurile de experimentare narativă, ceea ce aici nu se aplică). Marea problemă a filmului e că nu prea se descurcă cu aceste cinci momente, petrecem aproape întreaga prima oră cu un amestec între incipit şî intrigă, care servesc cumva şi ca şi desfăşurare a acţiunii...adică totul e foarte nebalansat, de mai multe ori petrecem multă vreme în care suntem bombardaţi cu informaţii de suprafaţă, iar după o serie de bombardament urmează 2 minute în care totul e explicat cam în grabă.
Ceea ce ne aduce la al doilea defect, multe rămân ne-explicate. Ok, suspension of disbelief, dar are şi asta o limită; filmul ne dă o mitologie complexă şi destul de precisă, dar fără prea multe detalii. De ce oamenii după moarte devin Povestitori sau Incubi, se aplică tuturor sau doar unora, ce e un Pathfinder, dar un Drifter? Cum se determină care oameni sunt vizitaţi de cine noaptea. O groază de chestii pe care ni se cere să le acceptăm, şi pe care le acceptăm în mare parte, dar asta nu scuză lipsa de background şi faptul că multe chestii par a fi ca din imaginaţia unui copil de 12 ani care vrea să facă o lume fanstastică, dar o umple pur şi simplu cu chestii cool şi foarte tari fără motive prea profunde.

Oricum cam în asta constă partea negativă, trec la cea pozitivă, dar mai târziu căci acum mă duc la cinema să îmi refac doza. („Sex & Drugs & Rock & Roll” despre viaţa lui Ian Dury, naşul punkului, cu Andy Serkis. Citiţi despre asta zilele următoare)

Am revenit, ceva mai beat decât înainte (damn Jägerbombs).
Deci, da filmul are câteva defecte peste care nu am putut trece cu vederea, dar părţile bune mai mult decât compensează. Vizual, este un film original şi îndrăzneţ. E drept că povestea nu e chiar optim construită şi are unele lacune, dar cu toate astea o urmăreşti cu mare interes; faptul că în mare parte nu ştii ce se întâmplă sau de ce, nu te face să „schimbi programul” ci te captivează, şi chiar dacă completările sunt făcute cam bont, astea nu le reduce din puterea emoţională. Drept e că în unele scene stai pe muchie de lamă dacă e prea emotiv şi cam ieftin sau dacă e exact ce e nevoie, dar eu cel puţin am căzut întotdeauna pe partea bună. Şi dacă primele trei momente ale subiectului sunt cam amestecate, ultimele două sunt foarte bine construite. Iar conceptul are poveştii are originalitatea şi deşteptăciunea concepturilor din filme precum „Memento” sau „The Butterfly Effect”
Mitologie are uneori puţin prea multe elemente de înghiţit, dar este foarte imaginativă şi originală. Iar Incubi sunt absolut creepy. (am menţiont genialitatea vizuală a filmului?)
Actoria are unele momente mai slabe, dar în mare parte se menţine foarte bine, iar mai ales actriţa care joacă fetiţa e foarte naturală.
Per final? Da, e un film mai independent, low-budget, dar există un motiv pentru care a fost unul din cele mai downloadate filme de pe torrent ale anului trecut. Enjoy!

PS: deşi am avut o perioadă fără filme, asta nu m-a oprit să nu tot scot filme de la bibliotecă; lista filmelor pe care tre să le văd în viitorul apropiat e:
F.W. Murnau – Sunrise
Chinatown
Kieslowsky – Decalogul
The Red Shoes
Testuo I şi II
Michael Haneke - The Piano Teacher
Decideţi voi care va fi următorul pe care il vad si comentez. (aş aprecia măcar 3 commenturi)

PPS: fac un top 20 de villaini din filme. Sugestii vă rog! Care e e villainul vostru favorit (sau mă rog, cel mai detestat) şi de ce. Mulţumesc!