Pages

Monday, February 8, 2010

M*A*S*H (1970)

Primul gând care vă vine probabil în cap când auziţi de „MASH” e serialul care e pe PRO TV acu 10 ani seara târziu. Îmi amintesc că părinţii mei, mai ales mama se uita cu fervoare. Mie îmi plăcea genericul cu elicopterele...eram clasa întăi doamne. Eh, acel serial de 11 sezoane de un succes imens din 1972 e bazat pe un film de un mare succes din 1970.
Doi chirurgi americani ajung într-o tabără medicală militară din Coreea undeva pe la începutul anilor ’50, în timpul războiului Coreean în care Statele Unite erau implicate. Ah, nu, încă un film anti-război? Dar nu sunt destule?

1. Nu vor exista niciodată destule filme antirăzboi atâta timp cât sunt războaie.
2. Filmul nu e un film care îţi arată ororile războiului din punctul de vedere a unui personaj implicat care îşi pierde inocenţa în proces. E o comedie savuroasă, plasată în război.

Cei doi chirurgi sunt departe de a fi figuri tragice într-un război fără sens. Partea cu războiul e de abia atinsă, frontul nu apare deloc şi singura armă trasă e în timpul unui meci de fotbal. Iar cei doi sunt nişte afemeiaţi, fără respect pentru autoritate, pus pe petreceri, băute şi şotii. Filmul nu are un fir narativ linear ci e compus din mai multe fragmente care ne prezintă aventurile lor mizantropice şi cinice, în care fac glume practice membrilor prea serioşi ai armatei, se distrează cu asistentele şi cu martini. Joacă fotbal american şi chiar în sala de operaţii (cei doi, a se înţelege sunt chirurgi excelenţi) când sunt înconjuraţi de soldaţi murind, glumele lor negre nu lipsesc. E o comedie excelentă şi o veselie continuă...până spre final, când află că se pot întoarce acasă. Deşi e probabil cea mai bună veste pentru ei din tot filmul, par extrem de abătuţi, pentru prima dată nu le arde cheful de glume. Deaorece pentru prima dată pot lăsa garda jos. Căci îţi dai seama că toate glumele, lipsa de seriozitate, umorul negru nu erau altceva decât o metodă de păstra sănătatea mentală în faţa ororilor de care ai zilnic parte. Când te aruncă cineva într-o mare de căcat poţi să te dai bătut sau să-ţi bagi joc de situaţie şi să te convingi că nu e nimic serios (o metodă cred nu prea străină românilor).
Scuzaţi că v-am dezvăluit finalul, dar nu puteam fără; iar oricum e unul din acele filme unde contează călătoria nu destinaţia, şi e o călătorie care merită făcută.
Mai degrabă un film serios extrem de amuzant decât o comedie serioasă, e un film anti-război, anti-sistem, cu mesaje anti-Vietnam (a fost lansat în acea perioadă, referirile la Coreea fiind eliminate). Un film îndrăzneţ (primul film major care să folosească cuvântul „fuck”) condamnat la moarte de studio, dar care a avut succesul anului, nominalizat la cinci premii Oscar si a devenit un clasic instant. Un film haotic care a catapultat carierele actorilor principali: Donald Sutherland, Eliott Gould şi Robert Duvall.

Replici favorite: Asistenta şefă, foarte pro-sistem, e luată în mod vulgar la mişto de protagonist, după plecarea acestuia se întoarce spre alt personaj.

"Hotlips O'Houlihan: I wonder how such a degenerated person ever reached a position of authority in the Army Medical Corps.
Father Mulcahy: He was drafted.

PS: Si desigur acea minunata melodie scrisa pentru film: (imaginile sunt din serial)

1 comment:

  1. It is one of the best TV series I had ever seen. @-) Este pe aceeasi treapta cu Blackadder, la mine. Beautiful. 8->

    ReplyDelete