Pages

Sunday, February 21, 2010

Sex & Drugs & Rock & Roll (2010)

Am mai menţionat displăcerea mea faţă de bio-picuri, adică pentru o categorie de bio-picuri, care face o selecţie din momentele dramatice din viaţa personajelor, le dramatizează şi mai mult, şi ne învaţă că acele momente au făcut din acele persoane ce au fost, sau în cazul lui Oliver Stone nu ne învaţă nimic. Dacă vreţi să vedeţi modul esenţial de a face un bio-pic, uitaţi-vă la „I’m Not There”, personajul a cărui viaţă o povesteşte nici măcar nu e menţionată iar nimic din ce e prezentat nu s-a întâmplat vreodată, şi totuşi au prins esenţa mai bine decât ar fi putut o relatare narativă a vieţii sale.
În ce categorie intră acest film? Păi mi se pare evident că un film independent european fără buget prea mare nu o va da în bară. Combină mult talent cu un buget redus şi vei avea un rezultat bun.
Drept este că şi acest film e o selecţie din momentele vieţii personajului principal, Ian Dury, dar nu sunt supradramatizată şi teatralizate, iar personajele nu sunt zeificate, ca şi cum nu s-ar căca ca şi restul populaţiei. Ca şi „Control”, filmul despre Ian Curtis de la Joy Division, avem nişte personaje cât se poate de banale, excentrice desigur, talentate şi cu o viziune diferită asupra lumii decât restul populaţiei, dar touşi oameni de zi cu zi.
Pentru că nu ştiţi, cum nici eu nu ştiam, Ian Dury alături de trupa sa The Blockhead se unul din personajele care au contribuit în anii ’70 la dezvoltarea punk-ului, alături de The Clash şi Sex Pistols. Se considera mai degrabă un entertainer decât un cântăreţ, şi avea un stil mai excentric decât cei din celelalte trupe, dar influenţa sa nu poate tăgăduită. (printre altele fiind omul care a menţionat pentru prima dată, cel puţin într-o formă oficială, vorba: „Sex and drugs and rock and roll”, de unde şi titlul, de altfel e unul din cele mai citabile filme/personaje din ultimul an pe care l-am văzut)
Filmul începe cu o sală de concert goală, iar pe scenă apare Dury cântâd una din melodiile sale iar apoi trecând la povestirea foarte esteticizate a vieţii sale. Urmează o relatare a diverselor momente din perioada anilor ’60, ’70 în mare parte şi ’80, relaţia cu soţia, copii, fiul mai ales, iubita, membrii echipei, combinate cu momente din copilărie, când în urma infecţiei cu poliomelită i-a fost paralizat piciorul stâng.
„Oh nu” veţi spune! „Încă un film despre roackeri drogaţi, şi cum şi-au alineat apropiaţii din cauza drogurilor?” Nu, Dury nu a abuzat atât de mult de droguri, şi deşi nu a fost o persoană întotdeauna amiabilă, relaţiile sale nu au fost un tumult continuu. În plus el nu a fost niciodată un star aşa de mare în lumina reflectoarelor, şi nici chiar aşa de bogat încât să-i altereze complet personalitatea, care oricât de tulburată ar fi, rămâne realistă şi plină de umor.
Filmul e foarte bine regizat, combinâd momente de nebunie colorată care reflectă personalitatea personajului cu momente de realism, iar actoria e foarte bună, despre Andy Serkis mai ales, în rolul principal nu pot spune destule. E genial.
Dacă vă plac filmele de genul, sau punk-ul nu-l pierdeţi, a fost o experienţă foarte plăcută şi am descoperit câteva melodii noi.

PS: pt toţi ăştia care ascultaţi Green Day şi de genul, uitaţi-vă la The Blockheads, la Sex Pistols etc, la perioada aia, la origini şi fundal, şi acceptaţi o dată că Punk IS Dead!


Trailer:




O melodie:

No comments:

Post a Comment