Pages

Thursday, March 11, 2010

Alice in Burtonland (2010)

Probabil cel mai aşteptat film din ultimul an după “Avatar”, “Alice in Wonderland” este noul blockbuster a lui Tim Burton. Iar ieri în sfârşit am apucat să-l văd, frumos la cinema cu ochelari 3D. Nu pot să spun că m-a dezamăgit, dar mă aşteptam totuşi parcă la ceva mai mult.
Povestea e că Alice este fiica unui om de afaceri cam aventurier care o învaţă să fie ea însăşi şi puţin nebună, acesta moare, după cum au tendinţa taţii eroinelor din filmele Disney (am uitat cumva să menţionez că filmul a fost produs sub aripa Disney, deci e mult mai inocent şi mai puţin Burton?), iar 13 ani mai târziu Alice este o tânără non-conformistă de 19 ani, care are mereu acelaşi vis despre o lume cu creaturi ciudate, şi care trebuie să se căsătorească cu un lord cam tâmpit şi plictisitor. Dar uite că ajunge din nou în Ţara Minunilor, despre care crede că e un nou vis, şi unde trebuie să învingă Regina Roşie care a cucerit lumea şi o conduce cu tiranie.
Ce a încercat Burton să facă e să dea un fir narativ cărţii lui Carol, să nu fie doar o serie de întâmplări scurte şi ciudate fără legătură una cu altele. Să fie legate de o poveste mai largă, ca să fie o conecţiune emoţională. Well, fail. Eu unul nu am simţit că povestea originală ar duce lipsa unui context mai larg, o fată la începutul adolescenţei care e puţin speriate de gândul de a creşte, şi care printr-o serie de aventuri se găseşte pe sine, cât despre aleatorismul întâmplărilor, o reflecţie perfectă a lumii din jur. Viaţa este aleatorie şi derutantă. Unde nu reuşeşti să faci o conexiuna la asta?
Varianta lui Burton a dus asta puţin mai departe, ieşind din adolescenţă Alice se luptă cu responsabilităţile vieţii de adult, cu toate compromisurile pe care trebuie să le faci, cu faptul că trebuie să fi omul pe care cei din jur aşteaptă de la tine să fi. Doar că şi în lumea cealaltă Alice se luptă cu acelaşi lucru, toate acele creaturi se aşteaptă de la ea să fie o altă Alice şi să îndeplinească o profeţie. Doar că aici la final alege să fie exact ce vor ei de la ea. Deci cum? E ok să fi ce vor ceilalţi de la tine, cât timp e decizia ta? Şi cum exact a învăţat-o asta să îi înfrunte pe cei din lumea noastră?
Iar personajele...The White Queen, care ar trebui să fie cea bună, e doar ciudată (ca toată lumea de altfel) şi nu arată nici un semn de bunătate, The Mad Hatter (care sunt sigur că a fost introdus doar ca să aiba Johnny Depp un rol) se vrea a fi profund nu doar ţicnit, dar nu am înţeles de ce ar trebui să-l cred profund (plus, ce naiba e cu breakdance-ul? Nu îmi pasă dacă e Ţara Minunilor, nici un personaj din epoca victoriană nu ar trebui să facă breakdance pe muzică de breakdance, şi apoi să îi zici Fatwa sau cum dracu se numea, şi să zici că e ok. E Breakdance! Şi care e faza cu schimbatul accentelor? Am înţeles, e nebun, trebuie să devină scoţian o dată la 5 minute pentru asta? sigh). Cât despre Alice, nu te simţi emoţional conectat la experienţele ei, în mare parte pentru că e aşa al naibii de blazată (tu stai în scaunul tău şi eşti minunat de lumea din faţa ta, ea e „meh”). Plus inconsistenţă, mare parte din film: „Eu nu vreau să mă bat. Eu nu sunt Alice, eu nu pot să omor nimic nici dacă ar depinde viaţa mea de asta” Omida: „Uite nişte amintiri de când erai mică şi ai venit aici şi ai uitat totul!” Alice: „Ok atunci, mori spurcăciune de dragon!” Ce?
Personajele cele mai bune au fost The Red Queen, the Knave of Hearts şi The Cheshire Cat.
Actorii în schimb...mamă, mamă. Un vis doar să îi enumeri. Peste Johnny Depp şi Helen Bonham sărim, nu pentru că nu ar fi foarte buni, dar e un film Burton, e deja ceva tipic. Crispin Glover (probabil nu vă spune nimic, dar e un actor foarte bun şi mie îmi place) ca şi the Knave, Stephen Fry (posibil să nu vă spună nimic, dar asta doar pentru că sunteţi inculţi) ca şi the Cheshire Cat, Michael Sheen ca şi Iepurele Alb, trio-ul Harry Potter Alan Rickman ca şi Omida, Imelda Staunton şi Timothy Spall, Matt Lucas ca şi fraţii Tweedle (tipul din „Littel Britain”), Anne Hathaway ca şi The White Queen şi Christopher Lee ca şi Dragonul Jabberwocky (are o replică, dar merită).
Dar să fim sinceri, nu poveştile şi personajele sunt punctul forte a lui Burton. (aţi revăzut „Edward Scissorhands” de curând? Concept fain, dar mamă ce stupid e.) Pentru imagini mergem. Şi deşi a trebuit să renunţe la viziunea sa întunecată deoarece e un film Disney pentru copii, filmul e plin de imagini minunate, detaliate, ciudate, pline de imaginaţie. E o tonă de CGI, dar arată minunat. Şi în sfârşit un om care ştie să folosească 3D-ul. Ori avem filme unde 3D-ul e un truc ieftin şi mai sunt aruncate câteva scene care arată tare, ori filme care sunt bazate efectiv pe 3D şi să te uiţi la film pe calculator ar fi o pierdere de timp (da, mă refer la „Avatar”). Aici 3D complementează foarte bine fiecare scenă, nu e doar un gimmick de spectacularitate, şi mai ales, m-aş uita cu mare drag la film pe calculator. Pentru că în final, în ciuda defectelor menţionate, filmul e o experienţă vizuală extraordinară care te suge în lumea sa din primul minut, şi nu îţi dă drumul decât târziu după ce rulează genericul (şi abia atunci începi să realizezi lacunele). Şi chiar dacă viziunea lui Burton a fost compromisă, e totuşi viziunea sa, şi aceasta va fi întotdeauna originală. E o plăcere să-l vezi.

2 comments:

  1. Citeam pe wiki ca au ezitat sa filmeze direct in 3D din motive de costuri si au filmat clasic apoi au convertit. James Cameron spunea ca e o decizie proasta. Oare ar fi fost chiar asa mare diferenta?

    ReplyDelete
  2. ar fi fost probabil...si mai 3D, ca altcumva nu stiu ce sa zic. mie nu mi s-a parut ceva absolut extraordinar 3D-ul. a facut probabil sa para mai viu, dar nu vad nevoia. chiar imi e greata de faptul ca mai nou toate filmele ami family oriented trebuie sa fie 3D. si am fost complet dezamagit cand a nightmare before christmas a fost relansat asa...sigh. dar probabil in directia asta ne indreptam. cum a fost nebunia CGI din 90 incoace, asa va fi si nebunia 3D de acum incolo (cateva exemple bune, multe filme de actiune, si si mai multe filme care nu ar fi avut nevoie)

    ReplyDelete