Nu sunt irealist, şi nu mă aştept să vă conving că filmele mute merită văzute în general, dar mie îmi plac, şi unele chiar merită văzute de oricine. „Sunrise” e unul din aceste filme, fiind considerat printre cele mai bune filme dinainte de apariţia sunetului (chiar dacă a apărut la două luni după primul film cu sunet). Povestea e a unui ţăran care e sedus de o orăşeancă şi împreună complotează spre uciderea soţiei acestuia, prin înec. Poate însă să o ducă la capăt?
Poate că povestea nu e extrem de puternică, dar în simplitatea ei te atinge. Filmul însă iese în evidentă prin regia minunată a lui F.W. Murnau (tipul care făcuse cu cinci ani în urmă „Nosferatu”, primul film cu vampiri şi primul film horror din istorie). Talentul sublim al acestuia de a spune o poveste doar prin imagini nu a fost atins de prea mulţi regizori până în ziua de azi. Nevoia de carduri de dialog fiind foarte mică, acestea disparând complet spre final. Iar fiind unul din copii al expresionismului cinematografic german, aceste carduri nu sunt doar text alb pe fundal negru cu acelaşi font, ci se schimbă de la personaj la personaj şi de la situaţie la sitiuaţie, ele însele fiind o artă aparte a filmului. Dar mai ales de notat e faptul ca daca in alte filme esti constient de lipsa de dialog, aici atat de mult tras in poveste, si e facut cu atata eleganta incat nu observi.
Alt exemplu de regie sunt numeroasele suprapuneri de imagini maiestruos executate, desigur în ziua de azi nimeni nu mai foloseşte suprapunerea de imagini, dar la vremea aia era o tehnică destul de obişnuită, însă rar folosită cu talentul lui Murnau.
Un film frumos de 94 de minute.
187 pe IMDb 250
No comments:
Post a Comment