The Guard - Politist, Agresiv (2011)

In 2008 In Bruges, in ciuda unui succes comercial mediocru, si-a facut loc in inimile criticilor si ale publicului in general, devenind repede un film cult. Si de ce nu? O poveste originala si captivanta, personaje bogate si simpatice, dialog rapid si excelent scris, mult umor veridic, uneori negru, contrapunctat de momente de drama ce nu par niciodata fortate. Cu o cinematografie bogata, o regie sigura pe sine si o actorie de prima clasa, e printre putinele filme la care nu-mi vine nici un defect in minte. Martin McDonagh, care a scris si a regizat, a demonstrat ca se pricepe la fel de bine la filme ca la teatru (era deja la acel moment un dramaturg valoros al Marii Britanii si al Irlandei).

Bucurie mare deci cand s-a anuntat ca McDonagh are un frate mai mic, John Michael McDonagh, care e si el pasionat de filme, si ca anul acesta a facut echipa cu Brendan Gleeson, etern colaborator al fratelui mai mare, pentru a aduce pe ecran un noua comedie irlandeza, The Guard. Este talentul genetic? Aparent da.

I’m Irish. Racism is part of my culture.

Gerry Boyle (interpretat de Brendan Gleeson), un politist pe la 50 de ani dintr-un orasel rural de pe coasta Irlandei primeste un partener nou si tanar din aglomeratul Dublin, lucru care nu il bucura deloc. Din primele minute petrecute impreuna, cei doi sunt trimisi sa investigheze cazul unui tanar impuscat in cap.

Conceptul nu pare deloc original, din contra, filmul pare sa urmareasca o formula veche de decenii, dar scenariul lui McDonagh are cateva surprize pentru public. In curand situatia este schimbata de sosirea unui agent FBI de culoare (Don Cheadle), si de executia sumara a proaspatului partener al lui Boyle. Deci nu va fi un film in care partenerul tanar si ambitios il convinge pe cel batran si plictisit de lume sa riste tot ca sa rezolve cazul vietii lor.

Trecand prin formule de thriller politist, comedie neagra, drama, insa neoprindu-se la nici una, filmul se dovedeste a fi mai degraba un studiu de personaje, urmarind actiunile lui Boyle, ale agentului FBI si ale celor trei traficanti de droguri, care au in cap o schema complicata de a scapa basma curata, pana cand firele narative ale acestora incep sa se lege tot mai strans pana la inevitabilul final antrenant.

Despre actori si regie ce se poate spune?

L-as mai vedea o data?
Da.

Recenzie in 5 minute: American: The Bill Hicks Story - 2009

Cum de l-am vazut?
Cand l-am vazut prima data, nu stiam de Bill Hicks. Trailerul parea interesant, si considerand ca in Anglia e o legenda, m-au convins niste prieteni sa mergem la cinema. Am intrat fara sa stiu ce ma asteapta.


Un documentar in stil clasic despre viata comedianului Bill Hicks, considerat unul din cei mai importanti si influenti oameni in domeniu. In Octombrie 1993, performance-ul lui Hicks a fost primul complet cenzurat la "The Late Night Show" in toata istoria sa. (In acea vreme David Letterman era gazda, cateva decade mai devreme, pe vremea lui Johhny Carson, producatorii au cenzurat soldurile lui Elvis; dar actul lui Bill a fost primul complet scos din program).



Documentarul e destul de tipic, urmarind viata lui Hicks de la copilarie la moarte, prin imagini, filmari private, narate de prieteni, familie, colegi, intersectate cu fragmente din spectacolele sale.
Povestea e si ea clasica: tanar talentat si ambitios dintr-un orasel are vise marete, reuseste, are succes, cade in alcool si droguri, isi revine, moare tragic in culmea gloriei. Punctul cel mai de lauda al documentarului e ca nu melodramatizeaza nici unul din momente, nu il judeca. In ciuda interviurilor cu oamenii cei mai apropiati, se mentine un ton obiectiv. Povestea are un curs natural, si este mult mai interesanta asa. Oricum, cu un om ca si Hicks nu e greu sa faci un film interesant: inteligent, cult, obscen, cinic, elocvent, mizantrop, vulgar, hilar, umanist, agresiv, om fara tabu-uri si un iubitor al adevarului, a oamenilor si a iubirii. Un om care chiar vroia sa schimbe lumea cu ceea ce facea.

Daca va place George Carlin, Doug Stanhope si alti comedianti care chiar au ceva de spus si nu vor doar sa faca glume, va va place si Hicks. Nu stiam de el inainte de film, de atunci am vazut tot ce am gasit pe net si i-am citit si cartea.

L-as mai vedea din nou?
Prima data am vazut filmul cand a iesit, si in seara asta l-am vazut din nou. Peste vreo doi ani m-as mai putea o data cu placere.


Cateva fragmente din showurile sale:

Shorts - Bunny Situation (2007)

Postez acest film pentru ca mi s-a parut incredibil nivelul de detaliu la care a ajuns creatorul (da, un singur om a lucrat la chestia asta), tinand cont ca este doar un scurt-metraj. Grafica mi se pare impecabila si compenseaza povestea mai puerila. Short-ul de fapt este o mica parte din proiectul acestui Michael Sormann, cu site-ul lui aici www.sormann3d.com. Veti vedea la sectiunea "Theme Planet" intregul proces al acestui proiect remarcabil, de la modelare, randare si post-procesare, proiect care jur ca nu e departe sa devina serial/film la cat de bine pus la punct este. Tot pe site veti gasi si variante ale short-ului de descarcat pe calculator, la o calitate mai buna decat cea de youtube. Recomand sa descarcati mai bine ca sa va puteti bucura de grafica artistului.

Tip: intrati si la "character design" for more graphic goodies.

The Skin I Live In - Almodovar despre frumos si bestial

Cum de l-am vazut?
De Almodovar nu am vazut decat "La Mala Educacion" care mi-a dat o impresie destul de buna. Daca nu ar fi fost de el filmul, nu as fi avut mari sperante, considerand dezamagirile provocate de cinema-ul spaniol in ultima vreme. Dar hype-ul era mare, si desi nu aveam habar ce va urma, stiam ca va fi ceva destul de important.

Chinuit de moartea sotiei sale, care a ars de vie intr-un accident de masina, chirurgul plastic Robert Ledgard (interpretat de Antonio Banderas), e obsedat de a crea o piele perfecta, care e rezistenta la arsuri, intepaturi si alte daune. Dar studiile sale nu pot avansa doar prin utilizarea soarecilor de laborator, astfel, in vila sa luxoasa si izolata, care functioneaza si ca sala de operatii, tine un cobai mult mai folositor, pe frumoasa Vera (Elena Anaya).

Slujnica lui Robert, Marilia (Marisa Paredes), o femeia care a lucrat pentru familia Ledgard de cand era o fetita, si a carei loialitate e impenetrabila, il ajuta pe doctor cu retinerea prizonierei, cu toate ca nu crede ca a fost o miscare inteligenta din partea lui Robert sa muleze fata Verei dupa cea a sotiei decedate.

Acesta neaga orice implicare emotionala, dar cand fiul criminal al Mariliei, Zeca (interpretat de Roberto Álamo) vine intr-o vizita fortata, si nu poate rezista frumusetii Verei, cuvintele doctorului sunt puse sub dubiu, iar lucrurile iau o noua intorsatura. Iar daca aici publicul nu are nici cea mai mica idee incotro o va lua filmul, asta nu se va schimba pana in ultimul minut; motiv pentru care va las sa aflati singuri si mai multe nu va spun.

Sunt facuta la masura pentru tine

Filmul incepe cu niste cadre exterioare ale unei minunate vile, inconjurata de copaci, o imagine placuta ochiului si linistita, dar ceea ce se petrece in interior e in discrepanta completa cu exteriorul, caci orori cu diverse chipuri se petrec intre aceste ziduri. Din primul cadru, Almodóvar ne prezinta  tema principala a filmului: doar pentru ca ceva e frumos la vedere nu inseamna ca acelasi lucru se poate afirma despre intreg, si mai ales sa nu avem incredere ca intelegem ceea ce vedem. Aproape fiecare personaj are ceva de ascuns sub fata care serveste mai mult ca masca, de la chirurgul chipes cu ochi blanzi care ascund un monstru, la servitoarea calculata si rece, a carei loialitate se naste din mai mult decat anii de serviciu.

La prima impresie, titlul, Pielea in care traiesc, se refera la personajul Verei, care este literalmente fortata sa traiasca intr-o alta piele, dar, in ton cu tema anterior mentionata, nici aceasta prima impresie nu trebuie luata ca atare. Vera este exemplul cel mai vizibil, dar filmul se evidentiaza prin faptul ca fiecare element este integrat in tot si e incarcat simbolistic, ca numeroase cadre ne spun mai mult decat ne arata, ca niciun fir narativ, oricat de subtire, scurt sau tangential nu este uitat sau abandonat, totul legandu-se la final fara cusur. Este pur si simplu admirabila eleganta executiei acestui exercitiu cinematografic.

Dar pe langa tema aparentelor inselatoare, pelicula restul aici

L-as mai vedea din nou?
Momentan ma gandesc cu cine sa ma duc la cinema sa-l vad, si cand voi avea timp, deci raspunsul e "Da, cu siguranta"

Trailerul zilei: The Rum Diary

si ce daca Marele Ecran au fost mai rapizi, astept filmul asta de cand era doar un zvon.
Johnny Depp ni-l transmite din nou pe Hunter S. Thompson, printr-un alt alter-ego al acestuia: Paul Kemp, doar ca data asta drogurile au fost inlocuite cu alcool, si Las Vegas cu Puerto Rico.
Mai apar: Amber Heard, Giovanni Ribisi, Aaron Eckhart si Richard Jenkins.
In regia lui Bruce Robinson care a facut "Withnail and I" (recenzie in curand)

One thing led to another..short film: Morgan and Destiny’s Eleventeeth Date – The Zeppelin Zoo

On a film related note, am citit pe IMDb un snippet dintr-o stire de pe Huffington Post cu titlul: "Joseph Gordon-Levitt channels Kurt Cobain" (see full article on Huffington Post >> http://www.huffingtonpost.com/2011/08/25/joseph-gordon-levitt-covers-lithium-nirvana_n_936458.html). Fiind interesat de ambii subiecti ai titlului am zis hai sa vedem ce-o mai fi si asta. Cand citesc stirea aflu nu doar ca Joseph Gordon-Levitt este part-time musician, nu doar ca a fost aseara in Seattle, nu doar ca a fost pe scena, ci si ca a cantat o varianta a melodiei Lithium pt publicul local, ca si tribut adus inconfundabilului Kurt. Pentru die-hard Nirvana fans, coincidence or not, ne apropiem si de un re-issue al faimosului Nevermind cu ocazia aniversarii a 20 de ani de la lansarea originala. Aveti versiunea lui mai jos (quite good, might I add):

Ce am mai aflat citind stirea este ca JG-L (are un nume prea lung. stick with one surname, you pretentious bastard!) are si un side-project de prin 2005, denumit hitRECord.org care s-a dezvoltat intr-o comunitate de 10.000 avataruri (sau persoane). Este un open-source collaborative network cu scopul de a aduce laolalta artisti multimedia de toate soiurile (video, photo, music, writing) cu scopul de a crea proiecte multimedia intr-un mediu liber on-line, fara dezavantajele si rigorile corporate world. JG-L l-a descris ca o alternativa unde poate sa "freak out a bit" si sa fie "a little less professional". Am pus mai jos un short video cu JG-L explicand cum functioneaza toata treaba si cum au ajuns si pe la Sundance.

Continuand tema "one thing led to another", din video-ul de mai sus (daca v-ati uitat la el) am aflat despre unul din short-urile facute de aceasta masina invizibila de hamsteri obscuri care traiesc pe fibra optica. Short-ul este intitulat "Morgan and Destiny’s Eleventeeth Date – The Zeppelin Zoo" si este despre o plimbare a unui cuplu prin fantasticul Zeppelin Zoo, un amestec de Imaginarium plus vaudeville, only with animals. Povestea e clasica...boy and girl impreuna, se intalnesc cu fostul boy, girl becomes damsel in distress, boy and new boy fight to help girl. DAAAR, va dau aici o mostra din scenariu (interpretat fonetic de mine, dupa ureche). Fiti atenti!!

"The duo partoke in a pair of pink fluff-pops. Destiny masticated her suger-stick sexofragasly, leaving Morgan haberdashed. So hornified was he that he was blinkified to the slinkish arrivement of Lionel, Destiny's pre-now love-buddy and a cognified smonorific Lothario." How awesome is that?!?! So, one thing led to another, which led to this:

Trailerul zilei: Ghost Rider: The Spirit of Vengeance

Nu am vazut primul, dar am auzit ca e stupid. Asa ca nu m-a interesat nici cand am auzit ca iese al doilea. Dar de fapt nu e partea a doua, e un reboot (dar tot cu Nicholas Cage), si din cate am inteles nu vor mai fi compromisuri sa-l scoate mai cumintel filmul pentru un rating mai bun, NC-17 or nothing baby (desi pare mai degraba R).

Dar vedeti trailerul:



Arata genial. Stupid? Da! Dar in sensul acela de film cu actiune brutala si nerusinata, si simply fun.
I'm actually looking forward to this.

Plus: Ciaran Hinds, Christopher Lambert si Idris Elba

Shorts - Imprint (2009)

Ca sa nu plictisesc doar cu animatii, mai punem si scurt-metraje cu fiinte umane. Nu stiu de ce imi place. Adica ma rog stiu, e fain construit, are un ritm apasator si e clar. Dar parca totusi cand te uiti la un scurt-metraj te gandesti la altceva. Incercati si vedeti. Sunt curios daca v-a placut. Retineti totusi ca filmul a avut buget de 500$ s-ar putea sa nu fie la fel de spectaculos ca animatiile, unde timpul ia locul banilor mai ales cand e facut de studenti. Astept sa-mi disece kolcs la comentarii filmul. E mai in masura.

IMPRINT - Short Film from Van Alan Blumreich on Vimeo.

Shorts - Oktapodi (2007)

Nu prea am mare lucru de spus. Este un short extrem de dragutz si cute, ca si grafica si imagine imi pare sincer foarte french ( spun asta si pentru ca imi vin in cap planse de arhitectura facute de studenti sau arhitecti francezi si se pare ca ei folosesc o paleta de culori ce se regaseste si in culorile filmuletzului. Coincidence? Probably ). Acest filmulet este lucrarea de absolvire a realizatorilor ( evident a mai fost imbunatatita si perfectionata, dar baza a fost facuta atunci ). Ingioi !

P.S. Aproape ca am uitat. Filmuletul ma face sa-mi para rau de toate fructele de mare ca le-am mancat in vacanta asta. Dar numai putin, pentru ca au fost asa de buneeee ! :D

Schimbam adresa

Pentru ca acum e vorba de o echipa nu de un individ (si pentru ca in retrospectiva suna tampit), schimbam adresa de la kolcs-sees la arscinematica.blogspot.com. Maine sau poimaine.

Shorts - Granny O'Grimm's Sleeping Beauty

Pentru ca si shorts-urile sunt faine si pentru ca daca te-ai uitat la unul si nu ti-a placut, macar ti-ai irosit doar 6 minute din viata, nu 90 ( in cel mai bun caz ). Eu ma uit la ele in prealabil asa ca sper sa reusesc sa filtrez alea nasoale.

P.S. Si pentru ca review-urile la shorts sunt short.

P.P.S. Si pentru ca a fost fain cand a postat kolcs mai demult filmuletele de la Pixar.

Granny O'Grimm ma face sa ma bucur ca o jumatate din bunicii mei au fost surdomuti si cealalta jumatate mutata in America cu un an inainte sa ma nasc ( parca au simtit ce se pregateste ). Un twist dragut la clasica poveste a fratilor Grimm, introdusi foarte frumos in numele bunicutei simpatice, cu dublu sens, sa aminteasca autorii originali si caracterul bunicii. Enjoy!

P.P.P.S. Bag mielul cu o nara in el scris alb.. nu stiu ce-i cu el.

Trailerul diminetii: A Dangerous Method

Un film bazat pe relatia dintre Sigismund Schlomo Freud (Viggo Mortensen) si Carl Gustav Jung (Michael Fassbender), cei doi mari pionieri ai psihoanalizei moderne. Mai specific, din ce deduc din trailer, filmul se axeaza mai mult pe fractura din relatia lor, cauzata in parte de relatia extraconjugala a lui Jung cu o pacienta, la randul ei psihoanalista, Sabina Spielrein - ce nume jucaus (Keira Knightley).

Filmul este regizat de David Cronenberg (cunoscut pentru The Fly, eXisteZ sau A History of Violence) dupa un scenariu adaptat de Christopher Hampton al propriei sale piese de teatru, The Talking Cure. In cazul lui Hampton scorul este: Oscar nods 2 - 1 Oscar wins pentru Dangerous Liaisons si Atonement.

Viggo e bun, MFass e ok, KK has a chance to shine intr-un rol destul de solicitant, iar regia si scenariul ar putea produce o combinatie foarte buna. Asa ca astept cu mult interes acest film. Si trailerul este...mai jos.

P.S. Apropos de recentele posturi legate de soundtrack-uri, muzica e chiar buna in trailer, nu credeti?

Ridley Scott regizor la viitorul Blade Runner

Nimeni nu vrea nici remake, nici sequel, nici prequel la "Blade Runner"...ma rog, nimeni...nimeni care merita consideratie din partea acestui autor.
Dar daca tot tot trebe sa fie, de ce sa nu fie regizorul originalului, Ridley Scott, care momentan pare a fi situatia (sursa), desi lucrurile se pot schimba rapid.

Trailerul zilei: The Woman in Black

Bazat pe un roman horror care a inspirat si o piesa de teatru care din 1987 se joaca in continuu la Londra (e pe locul doi ca lungime de productie), "The Woman in Black" este de asemenea al treilea film al renascutei companii Hammer, care a produs filme de groaza in anii '60 (Dracula cu Christopher Lee, Frankenstein, The Mummy etc),   si care dupa zeci de ani de repaus a produs de curand "The Resident" si "Let Me In".
Filmul este de asemenea prima performanta cinematografica a lui Daniel Radcliffe dupa Harry Potter, si desi este un film despre supernatural, rolul pare foarte diferit decat cel care l-a facut faimos, salvandu-l poate de la soarta lui Mark Hamill si alti actori care nu au gasit roluri datorita identificarii lor cu un rol faimos.

Desi trailerul e cam plin de cliseele acestui gen, si implicit filmul pare sa nu fi scapat de formule de filme cu case bantuite, povestea e destul de solida (am vazut piesa acum vreo 2 ani), si pare a fi una din productiile de calitate ce ne asteapta in viitor. Vom mai vorbi dupa ce iese:

Muzica lui John Murphy

Cred ca momentul in care chiar m-am enervat de reciclarea unor melodii din filme in alte filme a fost acum vreo luna doua, cand fiind, la cinema am auzit aceeasi bucata din aceeasi melodie, in doua trailere diferite, la doua filme diferite, din doua tari diferite. Cel mai WTF-MOMENT in a long time.
Melodia era "Surface of the Sun" a lui John Murphy.

Un autodidact care canta la diverse instrumente, prin anii '80 colabora cu diverse trupe. Apoi a fost invitat sa faca scorul pentru "Leon the Pigfarmer", iar el si-a mutat cariera pe muzica de film. A colaborat de doua ori cu Guy Ritchie la "Lock, Stock and Two Smocking Barrels" si la "Snatch". Colaborarea sa cea mai productiva a fost insa cu Danny Boyle, la filmele "28 Days Later" si "Sunshine". Si de la aceste doua filme sunt cele doua melodii care le auzim din nou si din nou si din nou. Si nu e de mirare, pentru ca sunt niste compozitii perfecte.

Sa incepem cu "28 Days Later" a carui main-theme "In the House in a Hearbeat" s-a facut auzibil la trailere atator filme de actiune. Dar ascultati doar:



Recunosc, sunt cat se poate de subiectiv, dar mi se pare cea mai bestiala compozitie pusa vreodata intr-un film. E balansul perfect intre ceva clasic si full on rock. E o melodie simplista, incepe cu doar cateva note care se repeta, cam ca si la "Jaws", dar la fiecare linie noua se mai aduaga un element, si inca unul, si inca unul, creeand un crescendo ametitor care nu dezamageste cand ajunge la punctul culminand explodand intr-un riff minunat pe care as da oricand din cap intr-un club rock sau si mai bine, la un conert live. Ma intreb daca Murphy e in turneu.

Cealalta colaborare a fost la "Sunshine" unde a lucrat impreuna cu trupa Underworld (cunoscuti pentru melodia "Born Slippy" din Trainspotting, tot de Danny Boyle). Melodia cea mai reprezentativa pentru acest soundtrack e "Adagio in D Minor"




Sincer acum, e vreo melodia mai potrivita pentru soundtrack de filme? Ganditi-va: la o scena trista, cand protagonistului ii moare iubita in brate ar merge? Perfect. Sau intr-un moment plin de speranta, cand protagonistul dupa ce a fost doborat de dusmani si are impresia ca totul e pierdut, dar brusc isi aminteste de ceva putere ascunsa, sau un aliat crezut mort apare in plina glorie, ar merge? De minune. Sau la o scena de lupta epica, momentul acela necesar cand in toate violenta filmul o ia mai incet, sunetele luptei sunt stinse si eventual e si un slow-motion? Dap, aceasta e melodia. Sau poate soldatii se vad inconjurati, si nu au sansa de scapare, cineva tine un monolog emotionant si apoi toti fug spre o moarte glorioasa? Sau cand protagonistii se vad si se indragostesc? Sau cand...ati prins ideea. E o melodie destul de simplista, ceea ce din nou e avantajul; un beat repejor dat de pian combinat cu note lente de vioara. It's so obvious! Avand atat elementul rapid cat si cel lent melodia poate fi pusa peste practici orice fel de moment cinematic dramatic.

Scorul pentru "Sunshine" a fost o colaborare intre Murphy si trupa Underworld care a lucrat cu Danny Boyle la "Trainspotting" (sigur stiti melodia). Daca Adagio a fost compozitie proprie, alte melodii au influente techno care vin din partea trupei:







E drept ca multe din melodiile sale sunt repetitive, unele fiind efectiv doar o relucrare a melodiilor deja lansate, dar cu doua melodii atat de influente, are omul nevoie de altceva? "Sunshine" a iesit acum 5 ani, joi am fost la "Rise of the Planet of the Apes" si din nou intr-o reclama inainte de film am dat de "Adagio".
Oricum si re-lucrarile merita ascultate:

Aici e o versiune a lui Adagio unde pianul e inlocuit cu un element elctro:


Si aici Adagio si In a House relucrate de Murphy pentru "Kick-Ass"





Alte filme la care a lucrat:
Friday After Next
Guess Who
Basic Instinct 2
Miami Vice
The Last House on the Left

iata si un sample din ultimul


Ati auzit melodiile astea stiu sigur. Sa vedem daca le-ati in filme, medii de care eu nu stiam. Lasati un comment daca da (sau si daca nu)

Rise of the Planet of the Apes - Viva la (R)Evulotion!

Primul film Planet of the Apes din 1968 cuCharlton Heston este un clasic al Sf-ului si al cinematografiei in general, despre un pilot din viitor care aterizeaza pe o planeta condusa de maimute, iar finalul in care personajul descopera pe o plaja Statuia Libertatii in ruine e unul din cele mai memorabile si parodiate finaluri din istorie. In anii care au urmat s-au produs o serie de continuari din ce in ce mai putin reusite culminand cu regretabilul re-make al lui Tim Burton din 2001. Initial Rise of the Planet of the Apes, care e un prequel la primul film, nu parea a fi mai mult decat un film sablonard, previzibil pana la cel mai mic punct si un motiv de a arata doar scena de lupta intre oameni si maimute. Dar pe masura ce tot mai multe detalii erau publicate, parea ca ar putea fi primul in stare sa egaleze originalul.

Get your hands off me, you damn dirty ape!

Will Rodman (interpretat de James Franco) e un bio-inginer al carui tata sufera de Alzheimer. Obsedat de gasirea unui leac, experimenteaza, cu succes, pe cimpanzei. Experimentele sale cu substanta ALZ112 nu doar repara creierul cimpanzeilor ci le si creste inteligenta. In urma unei neintelegeri insa, experimentele sale sunt oprite, iar cimpanzeii eutanasiati. El reuseste insa sa salveze si sa furiseze acasa puiul de o zi al unuia din cimpanzeii tratati cu ALZ112. Cand acesta manifesta o inteligenta mult peste medie devine clar ca a mostenit efectele substantei, si este numit Caesar.

In urmatorii opt ani Caesar (interpretat de Andy Serkis) creste in casa lui Will, impreuna cu tatal acestuia (interpretat de John Lithgow), demonstrand inteligenta si calitati umane, devenind un membru al familiei. Dar pe masura ce devine un cimpanzeu matur, natura animalica isi arata dintii, si, combinata cu intrebari existentiale si aflarea originii sale, il face pe Caesar sa isi puna la indoiala natura.

Cand un vecin il abuzeaza fizic si verbal pe tatal lui Will, Caesar sare in apararea sa intr-un mod violent. In urma incidentului este trimis la un adapost pentru maimute. Abuzat de paznici si simtindu-se abandonat de cel care pana in acel moment ocupa rolul de tata, Will, cimpanzeul, reneaga legaturile sale cu oamenii, dezvoltand un plan de eliberare a confratilor sai inchisi.

Recenzia completa pe raluk.ro

Captain America: The First Avenger

Cum de l-am vazut?

Pai noh, in afara de "The Incredible Hulk" am vazut toate filmele din mega-proiectul "The Avengers" a lui Marvel, care mi se pare o miscare fascinanta. Asta e ultimul film solo, si considerand ca Captain America va fi liderul grupului, probabil si cel mai anticipat. Am vrut sa vad daca filmul si eroul se ridica la nivelul celorlalti.

Rise of the Ultimate Underdog

Marvel are un numar impresionant de super-eroi in arsenal, iar de cativa ani incoace, in urma succesului filmelor Spider-Man si X-Men, a pornit un proiect urias de a-i pune pe cat mai multi pe marele ecran; unii insa sunt mult mai potriviti pentru tranzitia de pe banda desenata pe banda de film, in timp ce altii au mare potential sa para ridicoli. Iron Man a fost numai bun pentru ecran,Hulk si Thor au fost cam asa si asa, dar au facut o tranzitie chiar reusita, Captain America insa… hm. Un personaj inventat in timpul Celui De-al Doilea Razboi Mondial ca propaganda patriota impotriva nazistilor si a japonezilor (si ani mai tarziu, desigur, a rusilor), glorificand soldatul american si chiar razboiul.

E un motiv pentru care acesta nu prea era cunoscut publicului strain, cu exceptia inversunatilor benzilor desenate, desigur. De la costum la nume, personajul are toate sansele sa alieneze publicul care nu s-a nascut sub gloriosul Red, White and Blue.

Producatorii au fost foarte constienti de aceste posibile defecte de marketing, si au creat un personaj cu rezonanta universala. Asa cum Capitanul America in anii ’40 era eroul perfect si reprezenta tot ce e American, Steve Rogers, omul sub masca, este azi protagonistul perfect: un om slab din punct de vedere fizic, batjocorit de brute mai puternice, dar care nu isi pierde curajul, sau determinarea, si care nu incepe sa vada lumea intr-o lumina mai intunecata. Din reflex tii cu slabanogul cand ti se prezinta o poveste, pentru ca adesea te simti si tu slab, si victoria sa asupra situatiei iti da sperante in posibilitatea propriei victorii.

Atat de mult insa s-a incercat crearea unui arhetip incat aproape ca nu a ramas nimic pe langa functia de simbol a pesonajului. Fiecare fatada a personajului e atat de dusa la extrem incat devine ideea a ceea ce reprezinta. Cand e slab, e perfect slab, cand e puternic, e perfect puternic, iar valorile sale morale sunt incoruptibile (nici macar nu e in stare sa se imbete, nici macar acest defect nu i-a ramas). Ca erou, e prototipul perfect, ca personaj, e cam anost. Neavand niciun demon interior, nicio zgarietura in platosa sa, nu avem niciun detaliu de care sa ne legam. Un personaj are nevoie si de defecte ca sa ne putem atasa cu adevarat de el, pentru ca si noi avem defecte. Daca nu ai diverse nivele, nu ai un personaj complex. Lucru care se aplica si antagonistului: e un sadist cu chip de monstru care vrea putere si sa cucereasca lumea. Marele sau plan e sa anihileze cateva metropole. Atat. Nici o explicatie despre cum va actiona mai departe. E raul pur. Ceea ce e perfect pentru desenele pentru copii, dar cam slabut pentru un film care se vrea a fi atat pentru adolescenti, cat si, la fel de mult, pentru adulti.

Fara personaje concrete nu ai o poveste ca lumea. X-Men are unele dintre cele mai complexe personaje din orice film de actiune (si chiar unele drame), Spider-Man duce povara faptului ca a cauzat moartea unchiului sau, Iron Man e un alcoolic, arogant, afemeiat, dar care e in esenta un om cu valori morale ridicate, ah si e pe moarte,Hulk duce mereu lupta dintre animalic si uman, si pentru a apara ceea ce iubeste trebuie sa renunte la acestea, si in Thor avem o poveste Shakespeare-iana intre un tata si cei doi fii. Aceste dimensiuni necesare lipsesc in mare parte acestui film. Da, avem o tipa de care sa se indragosteasca, dar alt scop nu are, si mai e si povestea celor doi prieteni, dar e de abia explorata.

Cand e om, despre Rogers stim doar ca e un slabanog ultra-patriot cu o inima de aur, cand devine Capitanul America, stim doar ca e un super-erou ultra-patriot cu o inima de aur si chipes desigur, desi nu stiu daca un blond inalt cu ochi albastrii e raspunsul ideal de dat nazistilor. Orice alt detaliu despre el ne lipseste.

Daca insa noi avem nevoie de un personaj de care ne putem atasa sau de un simbol care sa ne inspire, daca avem nevoie de un antagonist ale carui actiuni sa le intelegem sau pur si simplu o manifestare a raului, asta ramane la alegerea fiecaruia.

Recenzie completa aici

O chestie care mi-a placut cum au facut a fost rezolvarea problemei costumului: desi e complet absurd, ar fi fost o imposibilitate sa nu includa costumul in film (fanii i-ar fi vanat si ucis), asa ca in loc sa incerce sa inchida ochii la faptul ca imbracamintea si casca sunt cea mai nesubtila propaganda patriotista din acea perioada (sa nu uitam ca era o vreme cand si Bugs Bunny si Donald Duck faceau propaganda pro-armata, pro-America), au imbratisat complet ideea. Au facut din Capitan exact ce era: o mascota a Americii, doar ca au facut-o pe fata. Iar cand si-a abandonat acest rol, ocupandu-si destinul de erou, personajul a decis sa tina costumul (doar ca o varianta mai functionala si mai putin stupida) pentru ca stia ce reprezinta. Daca Spider-Man vroia sa ramana anonim, la Iron Man costumul e de fapt puterea si la Thor e imbracamintea de zi cu zi, aici avem un origin story nu doar pentru erou dar si pentru costumatia sa. Similar cu casca lui Magneto din X-Men: First Class.

Anyway, e un film ok, si merita vazut, dar daca The Incredible Hulk si Iron Man-urile functionau perfect ca si filme in sine, aici parca e doar un stepping stone pentru The Avengers. Sentiment de altfel pe care l-am avut si la Thor. E ca si cum producatorii ar zice: "Hey guys, we've got this really really really cool movie coming up, but we gotta show this shit first, 'cause, like, we don't wanna waste any time of our super-hard-core movie on origin stories, so we just expanded those in to two hour movies. Now that we got that outta the way, we can rock". Lucru care nu putea fi decat in detrimentul povestii.

Am fost dezamagit si de faptul ca scena secreta post-credits nu a fost altceva decat efectiv trailerul pentru The Avengers. Stiu cine o sa fie in film, nu e nevoie sa-mi aratati cate trei secunde cu personajele din ultimele filme. In "Thor" acea ultima scena a adaugat si chiar a schimbat actiunea din film, aici nu am avut nimic in plus. Lame.

L-as mai vedea o data?

Not likely. A fost fun, si m-as uita la scene daca ar fi la TV, dar e cam nememorabil si nici nu simt nevoie sa mi se aminteasca ce am uitat.

Lista filme

Fantastica idee :D dar al dracu de grea

Queen, The

WALL-E

Easy A ( nu radeti in plm ca a fost una din cele mai tari comedii ) pt cei pretentiosi Ed Wood

Raging Bull

This is Spinal Tap

Y Tu Mama Tambien

Usual Suspects, The

Inception

One Flew Over the Cuckoo's Nest

Perfume: Story of a Murderer

Across the Universe

Scent of a Woman

Death at a Funeral (repet, ala din 2007, nu 2010)

Fight Club

Godfather ,The

Hot Fuzz

Jeux d'enfants

Kiss Kiss Bang Bang

L.A. Confidential

Zack and Miri Make a Porno

X-Men

Choke (nu l-am vazut inca, dar sunt sigur ca imi va placea :P, singura exceptie )

Vicky Cristina Barcelona

Big Lebowski, The

Never Let Me Go

Memento

S-ar putea sa fi uitat anumite filme preferate ca m-am gandit mai mult la litera decat la film, plus ca erau unele dubluri pe litera. :D

Lista filme

Am luat si eu leapsa pentru prima data. Piratulcinefil mi-a dat-o pe cea cu lista alfabetica de film.
Am trisat putin, iar unele le-am pus nu neaparat pentru ca ar fi filme preferate dar nu am gasit ceva mai bun la acea litera. Ah, si sunt in sistem QWERTY.


Quills

Where the Wild Things Are

Eternal Sunshine of the Spotless Mind

Road, The

Trainspotting

Solyaris

Up

Ivanovo detstvo (Copilaria lui Ivan)
One Flew Over The Cuckoo's Nest

24 Hour Party People

Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford, The

Synechdoche, New York

Dark Knight, The

Fountain, The

Garden State

Hitchhiker's Guide to the Galaxy, The

Juno

Kontroll

Let The Right One In

Zombieland

eXistenZ

Cidade de Deus

V for Vendetta

Brazil

Nunta Muta

Machinist, The

Dau mai departe leapsa colegilor mei cei lenesi, Rutzky si Marqui, si Andreei si lui Bogdan (daca vor)

R.I.P. A murit Hightower

adica actorul/atletul Bubba Smith.
Pe care il cunoasteti ca uriasul bland din seria "Police Academy".
Actorul a decedat aseara din cauza naturale.

Kiss Kiss Bang Bang (2005)

Nu stiu de ce, dar in ultima vreme, daca caut un film si Robert Downey Jr. joaca in el, ma uit. Cu ocazia asta am vazut si "Zodiac" inainte de "Kiss Kiss Bang Bang", insa nu ma voi obosi sa scriu un review despre ala, a fost un film plictisitor, a mai durat si aproape trei ore.

Revenind, Robert Downey Jr. asta incepe sa ma fascineze si cred ca incet incet a intrat in top 5 actori preferati, isi da coate cu Johnny Depp si altii. Cand am dat de filmul asta si am vazut ca e Val Kilmer in el, am zis ca va fi un buddy cop movie sau ceva de genu, tinand cont ca este scris in parte si regizat de acelasi om care a dat lumii "Arma mortala" ca sa-i zic cum apare la noi la PRO TV. Departe de asa ceva.

Harry Lockhart (Downey) este un pungas la drumul mare care in timp ce fuge de politie ajunge la o auditie de film, ia rolul si asa ajunge la Hollywood unde primeste "training" despre cum sa joaca rolul unui detectiv de la nimeni altul decat Gay Perry ( Kilmer). Si da, numele ii spune si orientarea sexuala. Se intampla cateva crime, ceva inscenari si incepe show-ul.

Eu nu stiu exact ce dumniezo vroia sa fie filmul asta, dar pentru mine a fost o parodie la toate filmele noir si de actiune care se petrec in lumea plastica a Los Angeles-ului. Habar n-am daca asta a vrut Shane Black (regizorul), desi cred ca da, dar eu am ras de m-am spart. Downey si Kilmer au fost pur si simplu fabulosi, unul din cele mai bune, ciudate si hilare duo-uri care le-am vazut pe ecran in probabil unul din cele mai subapreciate filme.

Scene de umor sec (la care Robert Downey Jr exceleaza) amestecate cu actiune in cel mai pur sens, un ritm rapid, replici savuroase intre cei doi protagonisti, nici nu mai stiu ce sa zic, trebuie sa-l vedeti! Downey Jr. este si naratorul povestii, un narator reinterpretat fata de filmele noir,care este constient de prezenta publicului si de greselile care le face in povestire si opreste filmul pentru asta ca sa-si completeze ideile, precum si anumite scene absolut absurde, desi unii poate nu gusta aceste lucruri, eu le-am vazut ca pe o plecaciune dar si o bataie de joc la adresa filmele noir ( Fred MacMurray cred ca se rasuceste in mormant).

La capitolul minus, sincer pe mine nu m-a prea prins tot misterul cu crimele si cine pe cine a omorat, probabil pentru ca eram prea prins de cat de tare au jucat Kilmer si Downey Jr., desigur, fara a uita sa mentionez si restul ansamblului care si-au facut fiecare datoria perfect ( Michelle Monaghan in rolul damsel in distress, Larry Miller in rolul directorului de casting si Rockmond Dunbar in rolul thug-ului negru).

Acum in timp ce scriu, cred ca m-as risca sa fac o comparatie intre acest film si clasicele lui Guy Ritchie, prin faptul ca ambele imbina umorul negru cu actiunea si ca reusesc sa creeze personaje memorabile ( cu un plus pentru filmele lui Guy Ritchie totusi, nimic nu bate atmosfera care o creeaza el ). In concluzie, daca nu l-ati vazut in cei 6 ani de cand a aparut, e timpul! Pentru cei care l-au vazut, astept cate un comment sa vad daca m-a luat pe mine euforia sau chiar e un film bun.