Nu ma omor cu Disney, dar asta l-am vazut acum 2-3 ani ca toata lumea zicea ca e bun. Apoi am vazut musicalul in West End, pentru ca Julie Taymor rules, si a revolutionat Broadway-ul, si mi-au ramas multe din melodii in cap. Cand am avut ocazia sa-l vad la cinema, nu am ezitat, mai ales ca am fost curios cum a fost aplicat 3D-ul unui film cu animatie old-school.
Dupa Alba ca Zapada, Frumoasa Adormita, Cenusareasa, Frumoasa si Bestia si Mica Sirena, Disney s-a trezit fara sa vrea cu imaginea unei companii specializate pe printese sientertainment pentru fetite, iar in anii ’90 s-a incercat schimbarea acestei imagini si atragerea unui public mai larg. In 1992 Aladdin avea ca protagonist un barbat aventurier, ca sa atraga baieti, si umorul improvizatoric al lui Robin Williams, pentru entertainment-ul adultilor.Miscarea a avut succes si doi ani mai tarziu, Disney au scos ceea ce urma sa fie cel mai de succes film al lor, care are un protagonist si mai universal, un leu dragalas, care desi e mascul, e lipsit de stereotipurile asociate cu oricare dintre cele doua sexe. Dar nu asta e elemental major care scoate filmul in evidenta: acolo unde celelalte filme au protagonisti cu motivatii destul de simpliste, “viata e grea, vreau un happy-end”, aici avem personaje mult mai complexe.
Faptul ca povestea e bazata pe Hamlet, e unul din factorii majori care au contribuit la profunzimea subiectului, e greu sa dai gres cu Shakespeare, dar si partile noi contribuie; happy-end-ul lui Simba nu se atinge prin obtinerea unei averi, sau prin eliminarea antagonistului, convins ca el este de vina pentru moartea tatalui sau, tanarul leu fuge de viata si responsabilitatile sale, iar pentru a ajunge la solutie este supus unei crize de identitate si redescoperire de sine. In aceasta cauza este ajutat de doi mentori; unul e babuinul Rafiki, un batranel zvapaiat care aminteste de alti mentori amuzanti/profunzi, precum Yoda din Star Wars, dar ale carui bucati de intelepciune chiar au ceva de spus, asa simple si directe cum sunt. Celalalt mentor e Mufasa, tatal, care in stil hamletian apare sub forma de fantoma oferind catarsisul necesar; acesta mai apare la inceput explicandu-i micului Simba (si copiilor din public), conceptul Cercului Vietii, care include toate fiintele vii, si care ofera o viziune matura asupra vietii si mai ales a mortii. Poate pentru prima data intr-un film pentru copii, un animal pradator nu e doar o bestie fara minte, ci este chiar eroul, iar faptul ca ucide alte animale nu e un semn de cruzime si rautate, ci un aspect normal al naturii.
[Restul aici]
L-as mai vedea o data?
Cu copii sigur, dar si pana atunci poate m-as reuita, desi nu la cinema.
No comments:
Post a Comment