Dupa Dealuri (scurta analiza)

Al patrulea lung-metraj al multi-premiatului regizor Cristian Mungiu prezintă povestea a două tinere care au crescut împreună în orfelinat şi au luat-o pe căi diferite după ce au devenit majore. Voichiţa s-a dus la mănăstire unde l-a primit pe Dumnezeu în suflet în timp ce Alina a încercat să-şi caute singură câştigul, ajungând finalmente să lucreze în Germania.

Filmul începe cu sosirea Alinei în vizită la Voichiţa cu scopul de a o convinge sa se întoarcă împreună în străinătate. Voichiţa o aşteaptă în gară, iar aici încă de la primul cadru sare în evidenţă mâna auctorială a lui Mungiu care ne prezintă un travling de mână care urmăreşte ceafa protagonistei, cadru devenit aproape emblematic pentru “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, filmul care i-a adus regizorului Palme d’Or-ul. De altfel similarităţile dintre cele două filme nu se opresc aici, ele fiind legate nu doar tehnic cât şi tematic, putând fi uşor considerate filme surori, după cum vom vedea mai încolo.

Apartenenţa filmului la curentul Noului Val Românesc şi esteticile minimaliste ale acestuia sunt evidenţiate chiar înainte să înceapă filmul de chiar prin genericul foarte simplu, format dintr-un fundal negru pe care sunt scrise cu litere albe şi un font neutru datele importante ale filmului, singurele sunete fiind cele din imaginile ce încă nu le vedem.

După ce coboară din tren, Alina sare să o ia în braţe pe Voichiţa cu o nevoie disperată şi o ţine mai mult decât ar părea normal, lucru care este primul indiciu că relaţia lor din cămin nu s-a rezumat numai la o strânsă prietenie, şi care indică pentru prima dată conflictul ce va urma, căci în contrast cu pasiunea Alinei, Voichiţa are o reacţie mult mai liniştită. Este bucuroasă, dar nu e copleşită.

De aici lucrurile escaladează încet. Alina realizează că dragostea pe care ea o poartă pentru Voichiţa nu mai este împărtăşită de aceasta, căci ea l-a primit pe Dumnezeu în suflet şi şi-a dedicat viaţa acestuia. Alina nu pricepe profunditatea şi importanţa unei astfel de legături şi îl tratează pe Domnul ca pe un rival începând să se manifeste un comportament iraţional mânată de gelozie.

Regizorul însă alege să nu abordeze direct acest conflict arătându-ne în schimb interacţiuni aparent triviale între personajele principale şi celelalte, maicile şi părintele de la mănăstire, ocupanţii orfelinatului etc. Dar fiecare moment scoate la iveală detalii despre trecutul fetelor şi despre dinamica dintre personaje şi mai ales despre lumea în care trăieşte acum Voichiţa, lume în care Alina este un element străin şi tulburător. Dar deşi petrecem mult timp privind măicuţe curăţând cartofi sau măturând iar între fete majoritatea discuţiilor sunt iniţial prietenoase, tensiunea nu lipseşte niciodată, ci e susţinută permanent de privirea Alinei sau de câte o replică a acesteia, efect datorat în mare parte talentului tinerei actriţe Cristina Flutur.

Conflictul prinde amploare când Alina nu mai poate să-şi creadă propria iluzie despre dragostea Voichiţei pentru ea, şi are o criză de nervi încercând să se sinucidă după care atacă fizic preotul şi maicile. De aici filmul se concentrează preponderent pe personajul Voichiţei şi pe ruptura din ea produsă de dorinţa de a-şi ajuta cea mai bună prietenă, dintr-un simţ al datoriei faţă de copilărie dacă nu din alt motiv, şi nevoie de a păstra legătura cu Dumnezeu care îi oferă linişte sufletească.

După cum ziceam şi mai devreme se poate trage o paralelă între filmul de faţă şi „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, una din temele principale fiind prietenia puternică dintre două tinere care trec prin situaţii dificile. Voichiţa ia locul Otiliei, fata mai aşezată care acţionează altruist încercând să ţină în balans şi viaţa ei şi a prietenei, Alina pe post de Gabiţa, a cărei acţiuni egoiste şi iraţionale/negândite distrug orice fel de echilibru. Simţul prieteniei şi al datoriei nu dispare nici când viaţa bine aranjată este pusă sub pericol, în cazul de faţă acest pericol se manifestă prin ameninţarea preotului de a o alunga pe Voichiţa din mănăstire dacă Alina nu se comportă. Totuşi Voichiţa, în contrast cu Otilia, are un moment când ar vrea să scape de prietena nevoiaşă, şi anume când o lasă în grija „părinţilor”. Şi-a atins scopul de a rezolva situaţia şi acum vrea să revină la viaţa ei paşnică, iar când Maica Stareţă sugerează să mai rămână cu Alina o cuprinde groaza.

Cealaltă tema majoră explorează importanţa credinţei creştine, folosindu-se tot de Voichiţa ca şi subiect. Aceasta ne este prezentată ca şi foarte credincioasă şi cu iubire adevărată faţă de Dumnezeu, lucru netulburat iniţial de prezenţa Alinei. Credinţa aceasta este însă pusă la încercare când începe procesul de exorcizare a fetei. Deşi iniţial susţine iniţiativa, zbuciumul prietenei sale o împing spre sfiidarea preotului. După moartea Alinei, o regăsim pe Voichiţa îmbrăcată cu un pulovăr şi pantaloni, renuţând la straiele de măicuţă pe care până atunci le purta mereu. La inchiziţia poliţiei nu mai regăsim nici un fel de loialitate pentru preot sau măicuţe, ci doar o nevoie de justiţie.

Ultimul cadru este prezentat din punctul de vedere a tinerei, care aflându-se în dubiţa poliţiei priveşte prin parpriz la un indicator dintr-o intersecţie care arată două direcţii care duc ambele spre o biserică. În ultimul moment geamul este stropit de zăpadă noroioasă, murdărind în ochii fetei şi calea creştină.